Iohannis atacă Comisia Europeană pe banii acordați fermierilor români: Trebuia să țină cont că noi am făcut sacrificii imense (Video)

Iohannis atacă Comisia Europeană pe banii acordați fermierilor români: Trebuia să țină cont că noi am făcut sacrificii imense (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Klaus Iohannis a atacat joi, de la Bruxelles, Comisia Europeană, pentru sumele pe care a decis să le aloce pentru fermierii români afectați de războiul din Ucraina.

„Situația se prezintă la modul următor. Ministerul Agriculturii livrează date, Comisia Europeană folosește o formula de calcul, fără sa negocieze cu nimeni, și acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut și nu pot să le comentez.

Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în CE pe aceste spețe să nu se negocieze nimic și să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabilicește. Unele sunt complicate, trebuie să ținem cont, de exemplu, sau cel puțin trebuia CE să țină cont măcar că noi am făcut sacrificii imense ca să putem înlesni transportul de cereale din Ucraina spre piețele lumii. N-au făcut-o, nu știu de ce n-au făcut-o, dar vom afla.

ADVERTISING

E regretabil că astfel de abordări ultra-birocratice pun sub semnul întrebării buna credință a Comisiei”, a spus Klaus Iohannis, înainte să intre la lucrările Consiliului European.

Declarații de presă susținute înaintea participării la reuniunea Consiliului European (Bruxelles)

Din cauza cui pierd bani fermierii români

Odată cu începutul războiului, la nivelul UE s-a decis sprijinirea economiei și agriculturii Ucrainei și s-a dat liber la intrarea de cereale în UE. Până la război, Ucraina putea să exporte în UE cantități de cereale sub anumite cote, tocmai pentru a prezerva echilibrul pieței.

ADVERTISING

Astfel, cantități mari de cereale ucrainene au intrat în România și, până să fie exportate mai departe prin Portul Constanța, pentru că are capacitate limitată, s-au oprit în diferite silozuri și au crescut cantitățile de stocuri de pe teritoriul României, fapt ce a dus la scăderea prețului și i-a afectat pe fermierii români.

UE a promis compensații, dar în cazul României suma rezultată după ce au fost analizate datele trimise de la București a fost de doar 10 milioane de euro, o sumă mai mică decât Polonia sau Bulgaria.

ADVERTISING

Europarlamentarul Dacian Cioloş a explicat, într-un interviu pentru SpotMedia.ro, că problema a fost că România nu a trimis la timp date Comisiei Europene și, când a trimis, a trimis date irelevante pentru despăgubirea reală a fermierilor afectați de prețul mic al cerealelor din Ucraina.

„Domnul ministru, decât să se plimbe prin bălării și să se filmeze cu cântăreți de muzică populară în curtea Ministerului, care îi cântă că lui Daea îi place oaia, ar fi trebuit să se ocupe de treaba asta.

Suntem în aceeași situație ca și cu Schengen-ul, chiar dacă impactul poate nu e atât de perceptibil în societatea românească, e vorba de incapacitatea și inabilitatea de a negocia. A negocia nu înseamnă să te duci să te întâlnești cu comisarul ca să te tragi în poză cu el, înseamnă să-ți pregătești negocierea cu date, cu cifre, cu argumente, să-ți faci aliați, să te duci să pui pe masă niște propuneri alternative, să contrazici poziția celui cu care negociezi cu argumente și să-l convingi să accepte dacă nu total, dar măcar parțial, poziția ta”, a explicat Cioloș.

Interviul îl puteți urmări integral aici - Cerealele ieftine din Ucraina: De ce România primește despăgubiri mai mici decât Polonia Interviu video


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇