Zelenski a nominalizat România printre țările care sprijină inițiativa ”Cereale din Ucraina”

Zelenski a nominalizat România printre țările care sprijină inițiativa ”Cereale din Ucraina”

Preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat România între ţările şi organizaţiile care sprijină noua iniţiativă a Kievului denumită „Cereale din Ucraina” (Grain from Ukraine), care are drept scop facilitarea transportului de cereale ucrainene.

„Volumul fondurilor acumulate pentru iniţiativa noastră ”Cereale din Ucraina” este în creştere şi depăşeşte deja 180 de milioane de dolari americani. Aceasta este deja una dintre cele mai mari iniţiative umanitare ucrainene din punct de vedere istoric. Şi va fi şi mai mare”, a anunţat Volodimir Zelenski, în mesajul său video transmis luni seară.

ADVERTISING

”Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Estonia, Irlanda, Spania, Italia, Canada, Qatar, Letonia, Lituania, Olanda, Germania, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, SUA, Turcia, Ungaria, Finlanda, Franţa, Croaţia, Cehia, Elveţia, Suedia, Uniunea Europeană şi-au anunţat deja contribuţia financiară, tehnică sau logistică la iniţiativa Grain From Ukraine - este o participare semnificativă.

La care se adaugă Republica Coreea, iar Japonia - încă din primele zile. Şi, de asemenea, NATO. Şi, bineînţeles, ONU”, a enumerat Volodimir Zelenski.

ADVERTISING

„Le sunt recunoscător tuturor celor care participă”, a transmis preşedintele ucrainean.

Volodimir Zelenski a vorbit prima dată despre această iniţiativă ucraineană la 18 noiembrie, apoi a lansat-o oficial sâmbătă, 26 noiembrie, printr-un summit internaţional privind securitatea alimentară, la care au participat, direct sau online, invitaţi din peste 30 de state.

Programul ”Cereale din Ucraina” este prezentat drept o iniţiativă umanitară, care are drept scop salvarea de la foamete a milioane de oameni. 

ADVERTISING

”Acest program prevede achiziţionarea de către parteneri a produselor alimentare de la producătorii ucraineni şi trimiterea lor în ţările din Africa şi Asia care se află în pragul foametei. Acest lucru va permite organizarea sprijinului internaţional pentru agricultura ucraineană, protejarea suprafeţelor cultivate, susţinerea producţiei, îmbunătăţirea lanţurilor de aprovizionare şi găsirea unor clienţi internaţionali care să garanteze achiziţionarea de produse alimentare ucrainene”, au transmis oficialii Preşedinţiei din Ucraina.

Aflat vineri la o conferinţă în Lituania, preşedintele Klaus Iohannis a spus că până acum autorităţile de la Bucureşti au facilitat intrarea a aproape 3 milioane de ucraineni în România şi au facilitat exportul a peste 7 milioane de tone de cereale ucrainene prin România.

”Sprijinul României pentru Ucraina va rămâne multidimensional şi cuprinzător, acţionând pe mai multe direcţii: politică, economică, inclusiv reconstrucţia, financiară, umanitară, prin instrumentele de drept internaţional, căutarea responsabilităţii şi combaterea impunităţii, transporturi şi agricultură. În ceea ce priveşte reconstrucţia Ucrainei, am arătat că este mare nevoie de ajutorul comunităţii internaţionale şi că România este pregătită să facă parte din acest efort”, a spus Iohannis. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇