Un politician social-democrat a intrat online dezbrăcat, de la duș, la ședința de vineri, 24 februarie 2023, a Consiliului Local al Sectorului 1.
Ședința de Consiliu Local convocată pentru ora 10:00 a început cu întârziere, în jurul orei 10:30.
În momentul în care secretarul de ședință a început apelul nominal al consilierilor locali, consilierul PSD Alberto Iosif Caraian a intrat online în ședință, având deschisă camera video a dispozitivului de pe care se logase, chiar dacă era dezbrăcat, din duș.
Atât secretarul de ședință cât și mai mulți consilieri locali i-au atras atenția lui Caraian să își închidă camera video. Acesta a declarat că este „răcit cobză” că este acasă, dar că nu știe cum să închidă camera.
Pentru câteva minute, transmisiunea din dușul consilierului local s-a întrerupt. Ulterior, acesta a transmis din nou imagini cu sine plimbându-se printr-o încăpere, după ieșirea de la duș.
După câteva minute destinate reorganizării, lucrările ședinței de Consiliu Local s-au reluat.
„Tehnica mai joaca feste. Graba din păcate și-a spus cuvântul! Îmi cer scuze pentru nefericita întâmplare. Apa calda era de la propria centrala, ca sa anticipez orice întrebări. Scuze încă o data tuturor!”, a scris dupa incident pe Facebook Caraian.
UPDATE 14:00 - Câteva ore mai târziu, PSD i-a anunțat demisia.
„În urma incidentului regretabil din timpul şedinţei de astăzi, 24 februarie 2023, a Consiliului Local Sector 1, consilierul local Alberto-Iosif Caraian şi-a înaintat demisia”, arată comunicatul de presă al PSD.
Social democrații nu ratează însă să folosească demisia lui Caraian pentru încă un atac la Clotilde Armand: „Pentru că şi-a dat bani necuveniţi din fonduri europene, acuzată de Agenţia Naţională de Integritate şi cercetată de Direcţia Naţională Anticorupţie, Clotilde Armand continuă să fie menţinută în toate funcţiile de către USR”.
De precizat că Alberto Caraian este și consilier la Ministerul fondurilor europene.