Confruntarea dintre armata rusă și tancurile americane a început înainte ca Abrams să tragă prima salvă pe frontul din Ucraina. Propagandiștii ruși au lansat o campanie de dezinformare și „au demonstrat” că tancurile Abrams nu sunt bune de nimic.
În timp ce Statele Unite și aliații occidentali analizau problema trimiterii mai multor tancuri în Ucraina, numeroase informații nedovedite despre temutul M1A2 Abrams s-au răspândit pe rețelele de socializare, susținând că acest model nu poate face față luptelor în care va fi implicat. Newsweek a demontat aceste versiuni, demonstrând că sunt false.
Conform uneia dintre teoriile lansate în mediul online, tancurile Abrams ar acționa deja în Ucraina, deși decizia Washingtonului de a trimite aceste vehicule de luptă abia a fost anunțată oficial.
Tancul care arde, "plimbat" prin toate războaiele lumii
Pe rețelele de socializare este prezentată, în schimb, o realitate paralelă. O fotografie care se presupune că ar arăta un tanc Abrams distrus undeva în Ucraina a fost distribuită pe canalele pro-Kremlin pentru a promova versiunea că Statele Unite furnizează în secret Kievului cele mai bune echipamente militare.
"Și ziceau că Abrams nu ia foc", este mesajul postat pe un grup închis de Telegram, intitulat WAR_VIDEO_TELEGRAM. "Surse spun că unități ale armatei ruse de lângă Soledar au distrus azi primul tanc Abrams. A fost nevoie de numai trei lovituri de 'Muscă' (lansatorul de rachete RPG-18 - n.red.). Sursa spune că era condus de un afro-american care nu a supraviețuit", se arată în postare.
Prima problemă: inițial sunt pomenite "surse", apoi este menționată o "sursă". Apoi, postarea oferă un link spre o înregistrare video de pe un alt canal, dar acest clip nu arată o lovitură asupra unui tanc Abrams. Indiciile observate de Newsweek dau de înțeles că ar fi, de fapt, un material de promovare de tip cross-promotion sau o reclamă.
Postarea respectivă, precum și capturile de ecran ale acesteia, s-au răspândit pe Twitter, Telegram și alte platforme alături de subtitrări înșelătoare și a fost, de asemenea, semnalată de conturile care monitorizează propaganda rusă.
Potrivit Newsweek, fotografia pare să arate, într-adevăr, un Abrams distrus, dar este veche de cel puțin cinci ani și a fost etichetată greșit.
O postare de pe Reddit din mai 2018 localizează scena în Irak și susține că "M1A1 Abrams" a fost făcut "knock out" de ISIS. Alte pagini care au preluat fotografia cu tancul arzând duc și mai mult înapoi în timp, unele spre anul 2014 sau mai devreme, dar conținutul a fost șters între timp.
Imaginea a reapărut în contextul altor conflicte, din Siria până în Yemen. De fapt, poza e atât de veche, încât a fost transformată într-o glumă.
Newsweek nu a reușit să depisteze sursa originală a imaginii, un lucru e sigur - a fost făcută cu mult înaintea conflictului din Ucraina. Chiar cu două decenii înainte, dacă tancul a fost distrus în războiul din Irak, cum sugerează una dintre explicațiile foto.
Tancul care o ia la vale făcea un test special
Tancurile Abrams sunt și subiectul unei înregistrări video cu scop manipulator care susține că un astfel de vehicul nu a reușit să urce pe un deal înzăpezit din Ucraina. Imaginile au stârnit comentarii ironice în presa rusă și pe platformele de socializare. Și acest clip a fost, însă, scos din context.
Clipul original de pe TikTok a fost postat prima oară în ianuarie 2021.
Postarea de pe canelele rusești nu precizează locul în care a fost filmat tancul și nu oferă contextul. Pe YouTube sunt însă disponibile clipuri similare cu tancuri Abrams participând la un exercițiu militar comun SUA - Norvegia și e posibil ca înregistrarea să fi fost extrasă de la aplicații mai recente, desfășurate în 2020-2021 la Centrul de Testare din Regiunile Reci al U.S. Armu (CRTC) pentru verificarea funcționării în condiții de iarnă.
Înregistrarea prezentată pe canalele rusești a fost tăiată scurt, câțiva utilizatori estimând că ar prezenta o testare prin comparație a plăcuțelor de cauciuc montate pe șenile și a celor din aliaj metalic, concepute special pentru condiții de iarnă. Numai că în clip sunt prezentate doar primele.
Publicația americană nu a putut verifica imediat această teorie, însă există înregistrări militare care arată că "încălțările de iarnă" ale tancurilor includ tije cu vârf din carbură de wolfram, un compus chimic sub formă de pudră gri care poate fi prelucrat pentru a fi transformat în blocuri solide, de aproximativ două ori mai rigide decât oțelul. Aceste elemente din wolfram au fost folosite pentru adaptarea modelului M1s la condiții de iarnă încă din anul 1982.
"Trenurile-fantomă" pline cu Abrams care bântuie prin Ucraina
Alte teorii despre folosirea sau sosirea iminentă a tancurilor Abrams în Ucraina s-au răspândit înainte de reuniunea de la baza militară NATO de la Ramstein unde s-a discutat despre livrarea acestor arme.
De exemplu, o înregistrare video a unui tren cu vagoane-platformă transportând zeci de tancuri Abrams sugerează că "este cel mai mare export de tancuri americane de la Al Doilea Război Mondial", iar acest lot se îndrepta spre Ucraina. Autorul postării nu oferă, însă, nicio dovadă, în condițiile în care zeci de tancuri Abrams sunt transportate în fiecare an în Statele Unite.
Alte înregistrări video cu tancurile americane transportate în Polonia au fost atribuite eronat Ucrainei.
Polonia a devenit prima țară din Europa care a primit tancuri Abrams, în baza unui acord cu Pentagonul, și în cadrul eforturilor acestui stat de a-și întări apărarea în fața amenințării crescute din partea Rusiei.
Ministrul polonez al Apărării a precizat, însă, că doar un număr mic de astfel de tancuri a fost livrat pentru aplicații, celelalte 250 urmând a fi livrate în următorii ani.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a confirmat în aprilie că ţara sa a trimis tancuri în Ucraina, dar nu a precizat câte. În niciun caz nu a fost vorba de tancuri Abrams, presa poloneză scriind că au fost trimise 40 de tancuri T-72, informație pe care guvernul de la Varșovia nu a confirmat-o.