Deși obligată de instanță, Clotilde Armand refuză să dea informații de interes public. „Războiul gunoiului” din Sectorul 1 continuă, dar cu batista pe țambal

Deși obligată de instanță, Clotilde Armand refuză să dea informații de interes public. „Războiul gunoiului” din Sectorul 1 continuă, dar cu batista pe țambal

Deși a fost obligată deja de o instanță a Tribunalului București, primăria condusă de Clotilde Armand refuză, în continuare, să-i comunice reporterului spotmedia.ro informații publice legate de curățenia stradală din Sectorul 1 și de procesul pe care l-a inițiat pentru rezilierea contractului cu Romprest Service SA.

Iată cum s-a ajuns într-o astfel de situație – în care luptăm în instanță să obținem informații de interes public – la puțin peste 2 ani de la momentul în care Armand promitea „o primărie de sticlă” în Sectorul 1.

Contextul: peste 2 ani de conflict pentru bani publici și gunoi

Romprest Service SA se ocupă de curățenie, în Sectorul 1, încă din anul 2008, când i-a fost delegat serviciul public de salubrizare - printr-o procedură de atribuire controversată - pentru nu mai puțin de 25 de ani. E o perioadă foarte îndelungată, care obligă mai mulți primari și mai multe consilii locale să lucreze cu aceeași firmă.

Tensiuni între primari și firma de salubrizare au mai existat, de-a lungul anilor. Dar nu majore. Ele s-au acutizat și au ajuns în atenția presei în ultimii 2 ani, după ce conducerea primăriei a fost preluată de Clotilde Armand (USR).

Aceasta a anunțat că primăria de sector nu are cum să achite cheltuielile de salubrizare solicitate de Romprest, care urmau să consume o treime din bugetul local.

Primarul de sector a vorbit despre frecvențe fictive ale unor operațiuni de curățenie (cum ar fi măturat pe care Romprest nu-l executa, dar pentru care cerea bani de la primărie) și despre „tarife umflate”. A acuzat Romprest, pe Facebook, de „șantaj de tip mafiot”.

Primăria Sectorului 1 n-a mai plătit la timp către Romprest sume pe care considera că firma de curățenie le-a facturat nejustificat. Iar Romprest a avut o perioadă în care n-a mai ridicat la timp gunoiul. Așa că, prin vara lui 2021, la mai multe ghene din Sectorul 1 s-au adunat mormane de pungi cu gunoi.

ADVERTISING

După ce a acuzat Romprest de „șantaj de tip mafiot”, în vara lui 2021, Clotilde Armand a solicitat și a obținut din partea Instituției Prefectului - pe atunci condusă de colegul său de partid Alin Stoica (USR) - instalarea stării de urgență sanitară. Și a contractat direct alte două firme care să se ocupe de curățenie, în sector. În respectiva situație, Romprest a crescut ritmul de lucru, iar firmelor contractate direct le-a rămas puțin de făcut. Cât a costat totul aflați dintr-un text în care spotmedia.ro a dezvăluit cifrele, la acel moment.

Pe durata conflictului dintre primărie și firmă, s-au făcut sesizări și s-au chemat controale. Seturi întregi de documente au fost verificate de ANRSC și Curtea de Conturi.

În mijlocul acelei situații de criză, pe 27 iulie, Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat-o pe Clotilde Armand să înceapă și în numele său rezilierea contractului de salubrizare cu Romprest J077/S/30.06.2008.

Dosarul de reziliere a contractului cu Romprest Service SA a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, la Secția a IV-a civilă, pe data de 27 mai 2022.

Clotilde Armand a menționat prima oară acțiunea de reziliere într-un schimb de comentarii cu cântărețul și actorul Tudor Chirilă, pe Facebook. Dar asta s-a întâmplat abia pe 17 octombrie 2022, după mai bine de 4 luni de la înregistrarea dosarului.

Cum au intrat documentele despre salubrizare „la secret”

În paralel, ca să scadă cheltuiala cu salubrizarea, Primăria Sectorului 1 negociază și încheie, din vara anului 2021, protocoale cu Romprest Service SA. În anexele acestor protocoale se prevede cum și cât de des se face curățenie pe fiecare stradă din sector.

ADVERTISING

În baza prevederilor acestor protocoale, Romprest a redus frecvența operațiunilor de curățenie.

Cu alte cuvinte, firma face mai puțină curățenie. În consecință, încasează mai puțini bani.

Pe 27 august 2021, Clotilde Armand anunța că a încheiat un astfel de protocol. L-a pus de Facebook. Acel document era valabil 2 luni și prevedea că primăria nu va plăti către Romprest mai mult de 12,5 milioane de lei pe lună, în septembrie și octombrie, pentru salubrizare.

În noiembrie 2021, după expirarea acelui protocol, Primăria Sectorului 1 și Romprest au semnat altul, cu o durată de 6 luni.

Actul a fost postat pe site-ul primăriei de sector.

Până astăzi, pe străzile din Sectorul 1 se face curățenie tot pe bază de protocol. Când expiră unul, se încheie altul.

Din păcate, în prezent, primăria condusă de Clotilde Armand consideră că protocoalele pe care le încheie cu Romprest Service SA, frecvența cu care se face curățenie pe străzile din sector și sumele plătite pentru aceste servicii nu mai sunt informații de interes public.

Iată argumentația primăriei conduse de Clotilde Armand, dar și cum a desființat-o Tribunalul București.

De ce susține Primăria Sectorului 1 că are dreptul să nu mai dea informații de interes public

În vara lui 2022, am solicitat de la Primăria Sectorului 1 o copie a protocolului de salubrizare cu Romprest Service SA, aflat în vigoare la acel moment. Am cerut documentul și o serie de alte date în temeiul Legii 544/2001, a liberului acces la informații de interes public.

Primăria Sectorului 1 a refuzat să ne comunice informațiile. Așa cum am relatat pe larg într-un articol publicat pe 11 septembrie - deși legea ne permitea - am preferat să nu inițiem un proces pentru a obține informațiile de interes public, ci să le mai solicităm o dată.

ADVERTISING

Am revenit cu o cerere scrisă către primăria condusă de Clotilde Armand.

Ne-am lovit de încă un refuz.

Motivul invocat de primăria condusă de Clotilde Armand este că publicarea protocolului de salubrizare ar afecta o anchetă în curs a DNA, care vizează atât foști angajați ai primăriei, cât și oameni din conducerea Romprest Service SA.

Iată cel mai recent răspuns pe care l-am primit de la Primăria Sectorului 1, când am solicitat protocolul de salubrizare în vigoare și informații cu privire la curățenie:

Raspuns-Primaria-Sectorului-1-protocoale-salubriza

În comunicatul la care face referire Primăria Sectorului 1 și pe care îl puteți citi integral aici, DNA anunță, într-adevăr, că face cercetări, dar cu privire la fapte săvârșite în perioada 2012 - 2019.

Printre cei urmăriți penal, în respectivul caz, sunt atât fostul primar al sectorului, Dan Tudorache, cât și mai mulți foști directori din primărie, dar şi directori de la Romprest, al căror nume nu e menționat.

Are oare vreo legătură ce s-a întâmplat în acea perioadă cu publicarea protocoalelor de salubrizare pe care Primăria Sectorului 1 le-a încheiat cu Romprest Service SA în anul 2022? Din refuzul instituției conduse de Clotilde Armand reiese că ar fi o legătură. Sau că publicarea informațiilor despre cum se face curățenie acum pe străzile din sector ar dăuna anchetei DNA.

Cum nu am înțeles care sunt motivele pentru care Primăria Sectorului 1 refuză să ne dea documente și informații, ne-am adresat instanței. Dosarul a fost înregistrat pe 27 septembrie 2022.

Iată ce a decis Tribunalul București.

Tribunalul București i-a cerut Primăriei Sectorului 1 să comunice informațiile

Tribunalul București a decis, pe 19 decembrie 2022, că oferindu-i reporterului spotmedia.ro acces la o copie a protocolului de salubrizare în vigoare și la alte informații despre subiect pe care le-a solicitat Primăria Sectorului 1 nu periclitează în niciun fel ancheta DNA.

Mai jos, puteți consulta un fragment din motivarea deciziei instanței:

raspuns-instanta-protocoale

Primăria nu vrea, însă, să ne comunice informațiile, în ciuda deciziei instanței. Nu știm motivele.

Iată, însă, ce s-a mai întâmplat la începutul verii trecute.

PMB a amendat primăria condusă de Armand pentru frecvențele reduse de salubrizare

Primăriile de sector și firmele de salubrizare sunt cele care negociază și hotărăsc frecvența cu care trebuie măturată fiecare stradă.

Dar există norme care reglementează numărul minim de repetări ale unei operațiuni de salubrizare (cum ar fi măturatul manual al străzii sau spălatul carosabilului). Aceste norme sunt menționate în Hotărârea Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr. 345/2020.

Spre exemplu, la articolul 78 din Regulamentul adoptat prin această hotărâre se menționează că fiecare stradă din oraș trebuie măturată zilnic, cu excepția arterelor secundare, care se pot mătura o dată la 2-3 zile.

Or - după cum reiese din datele obținute pe surse și analizate de spotmedia.ro - pe mai multe străzi din Sectorul 1 se mătura mai rar, la acel moment.

Exact acest lucru l-a constatat, în luna mai 2022, și Direcția Generală de Control și Poliție Locală din cadrul PMB.

Din informațiile spotmedia.ro, Romprest a făcut mai multe sesizări la PMB, susținând că Primăria Sectorului 1 îi cere să încalce legea. Inițial nu s-a întâmplat nimic.

Dar, până la urmă, Poliția Locală s-a dus în control și a descoperit că „operațiunile de măturat mecanizat, măturat manual, întreținerea curățeniei, stropit și spălat carosabil (salubrizare stradală) nu corespund prevederilor HCGMB 345/2020”.

În consecință, polițiștii locali au amendat primăria condusă de Clotilde Armand cu suma de 5.000 de lei, după cum spotmedia.ro a relatat încă din iulie 2022.

Nu știm dacă acel control și amenda primită de la PMB au determinat Primăria Sectorului 1 să nu le mai dea cetățenilor acces la protocoalele de salubrizare.

Cert este că - dacă citește HCGMB 345/2020 și are acces și la anexele protocoalelor de salubrizare în vigoare - orice cetățean poate face calcule și poate vedea dacă o stradă din sector este curățată măcar la nivelul minim impus de Consiliul General.

Fără acces la protocoalele de salubrizare, cetățeanul nu are de unde să știe cât de des i-a cerut primăria firmei de salubrizare să spele și să măture. Așa că nu își poate da seama dacă firma refuză să lucreze sau nu o face pentru că nu i s-a comandat de la primărie.

Iar o astfel de situație - în care oamenii nu au acces la informații de bază despre cum se administrează orașul - este inacceptabilă.

Primăria lui Clotilde Armand refuză să dea informații despre procesul cu Romprest

În afară de schimburile de mesaje de pe Facebook dintre primarul Armand și Tudor Chirilă, reprezentanții administrației Sectorului 1 nu vor să dea alte informații publice nici cu privire la procesul de reziliere a contractului de salubrizare cu Romprest Service SA.

Spre exemplu, am întrebat cine sunt avocații pe care Primăria Sectorului 1 i-a contractat pentru acest litigiu. Și cu cât îi plătește.

Banii cu care primăria condusă de Clotilde Armand îi plătește pe respectivii avocații sunt publici, așa că acest cuantum al cheltuielii este și el de interes public.

Oricine are dreptul să afle cum a cheltuit primăria banii publici. Așa că instituția e obligată să comunice informațiile, în temeiul Legii 544/2001, atunci când îi sunt solicitate.

Totodată, am solicitat Primăriei Sectorului 1 motivele pentru care dorește rezilierea contractului cu Romprest. De ce sunt importante? Pentru că, de multe ori, între discursul public al unui politician și argumentația din instanță sunt diferențe.

În fața unui judecător, noțiunile de „preț umflat” și „frecvență fictivă” trebuie susținute cu date certe. Or, acele informații n-au de ce să nu fie publice, la îndemâna tuturor cetățenilor.

Vă gândiți că dacă primăria condusă de Clotilde Armand ar face publice motivele invocate pentru rezilierea contratului cu Romprest i-ar scădea cumva șansele să câștige procesul? Ei bine, nu e cazul. Romprest Service SA e parte pârâtă în acest proces și are acces la documentele din dosar. Așa că singurii de care Primăria Sectorului 1 ascunde aceste informații sunt cetățenii.

Ca să nu ne dea nici aceste informații, Primăria Sectorului 1 a susținut - ca și în în cazul refuzului de a comunica despre protocolul de salubrizare - că riscă să afecteze ancheta DNA care vizează perioada 2012 - 2019.

Și în acest caz Tribunalul București a decis că Primăria Sectorului 1 nu are dreptate. Și a obligat-o să ne comunice informațiile solicitate.

Iată un fragment din motivarea instanței:

motivare-isnstanta-contract-reziliere

Decizia lui Clotilde Armand: în loc să respecte legea și decizia instanței, continuă litigiul în instanță

În loc să respecte prevederile Legii 544/2001 și decizia instanței și să ne comunice informațiile solicitate, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a ales să facă recurs. Așa că litigiul în instanță va continua.

recurs-1

Dacă primăria condusă de Clotilde Armand punea în aplicare decizia Tribunalului București, nu avea nimic de pierdut. Ne comunica informațiile și litigiul lua sfârșit.

Dar cum asta nu s-a întâmplat, Primăria Sectorului 1 va continua să cheltuiască bani publici în încercarea inexplicabilă de a amâna comunicarea unor informații de interes public.

În acest litigiu, Primăria Sectorului 1 e reprezentată de Direcția Juridică din subordine. De ce parte dintre angajații instituției merg la serviciu și sunt plătiți din bani publici ca să găsească soluții să amâne publicarea informațiilor solicitate de reporterul spotmedia.ro?

N-am reușit să înțelegem. Așa că vom încerca, în continuare, să le obținem și să le publicăm.

Până atunci, în edițiile următoare revenim cu toate informațiile pe care le-am obținut pe surse despre mersul procesului de reziliere cu Romprest Service SA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇