Principala morală a conferinței de presă de miercuri a președintelui, plină de întrebări la care nu a avut răspuns, cred ar trebui să-l pună serios pe gânduri pe dl Iohannis.
Da, PSD e rău, știm asta, dar simpla constatare a unui rău nu face PNL automat bun. Deci nici pentru președinte, nici pentru liberali nu mai este suficientă și eficientă teza de opoziție virulent anti-PSD.
Acum PNL este la guvernare, deci nu mai ajunge să repete cum e PSD, ci să arate cum este el, dacă nu cu mult mai bun, măcar nu rău în același fel.
Și aici președintele a avut dificultăți majore în fața faptelor. Pentru că, după scandalul Oprea, pe care îl sfătuia după accidentul mortal al lui Bogdan Gigina să demisioneze, Lucian Bode este de neapărat.
Da, din fericire, în accidentul ministrului Transporturilor nu au fost morți. Este adevărat că în cazul Bode nu a existat un antemergator de la poliție, ci doar un girofar SPP, dar dincolo de diferențe punctuale, mentalitatea, meteahna care a provocat accidentul, evidentă în filmul ultimilor kilometri înainte de impact, este aceeași.
Cum să acuzi mafiotizarea PSD, indubitabilă, desigur, când tu ai cedat practic Ministerul de Interne prietenului lui Marcel Ciolacu, care l-a "ciolacizat", populându-l cu oamenii săi de încredere și transformându-l pe Marcel Vela într-un simplu spectator încasator. ”Nu noi avem internele”, spun și liberalii, în discuții off the record.
Sigur că nu îți vine bine să discuți despre deschiderea anului școlar pe care directorii îl puteau pregăti cum trebuie doar dacă, după cum spune Oana Moraru, considerau că Ministerul Educației nu există. Ministrul Anisie, noua Ambramburica, este liberală.
Sigur că preferi să amâni pentru discursul inălțator din 14 septembrie discuția despre școală când licitația tabletelor a eșuat la ONAC, instituție condusă de un secretar de stat direct subordonat premierului.
Și, mai ales, nu poți striga împotriva PSD și a răului produs de acest partid în timp ce pe ușa partidului tău intră cohorte de pesediști, cu tot cu plăcuța suedeză aferentă, în baza căreia PNL a câștigat alegerile europarlamentare.
Nu ai cum să combați pesedismul în timp partidul tău face un import masiv de pesedism.
Dar cea mai grea pentru președinte a fost căderea în capcana propriului discurs standard pe tema traseismului: “Sunt împotriva acestui traseism politic, ba mai mult, am avut diferite întâlniri și cu foști colegi/colege din PNL și le-am spus și lor acest lucru. Cazuri punctuale au apărut și trebuie să spun încă o dată: eu sunt împotriva traseismului politic și sper să prind vremea în politica românească când acest traseism nu se mai practică”.
Întrebarea excepțională pusă de jurnalista Epoch Times a fost ca un reflector necruțător: dacă dvs nu sunteți de acord cu traseismul și îl criticați public, iar PNL continuă să îl practice, înseamnă că dvs nu mai aveți autoritate în partid?
Și aceasta este într-adevăr intrebarea cheie pentru prezent si viitor.
Având în vedere partajarea puterii executive intre președinte și premier și aberația constituțională, din punctul meu de vedere, că președintele ales cu milioane de voturi deține cu mult mai puțin din ea decât premierul numit, de-a lungul ultimilor 30 de ani a existat un singur tandem fără fisură, Iliescu – Văcăroiu.
În rest, au existat doar coabitări mai mult sau mai puțin scrâșnite, Băsescu – Boc sau Iliescu - Năstase, sau de-a dreptul incendiare, toate celelalte.
Unde se află tandemul Iohannis – Orban?
Ar trebui să fie în categoria soluțiilor fericite, având în vedere că, fară mobilizarea totală a președintelui și desemnarea făcută de acesta împotriva tuturor așteptărilor politice, Ludovic Orban nu ar fi ajuns niciodată la puterea actuală.
Și, atunci, cum se explică tot mai numeroasele întrebări la care președintele nu are răspuns: pregătirea anului școlar, scandalul Bode, traseism, scandalurile din Poliție?
Eu cred sincer că președintele detestă traseismul și PSD. Și nu mă îndoiesc de faptul că este conștient că acest fenomen nu este doar unul cantitativ.
Cu fiecare pesedist înghițit, indiferent de poziția lui, indiferent cât de important era într-o ecuație politică de moment, PNL înghite și o doză de pesedism care contaminează și corupe cu atât mai mult cu cât cu pesedistul vin și rețelele lui clientelare.
Și vin într-un partid departe de a fi el însuși un model de integritate, care în loc de pesedizare avea nevoie de reformă și curățenie.
Partidul are un nucleu electoral dur dispus să-l voteze oricum, în orice condiții. Dar există și o zonă care nu poate tolera pesedizarea evidentă, mazilirea profesioniștilor din Poliție, înlocuiți cu oamenii lui Ciolacu, care nu poate vota liste cu pesediști vopsiți, despre care președintele nu a putut da un răspuns, care nu poate accepta practicile sfidătoare de tip Oprea.
Nu cred că președintele nu înțelege aceste lucruri. Știu că are în permanență cercetări sociologice care îi arată pulsul opiniei publice.
De aceea, mă întreb dacă nu face nimic pentru că nu vrea să-și bată capul sau pentru că nu mai poate în fața unui Ludovic Orban ajuns cu mult prea puternic. Personal nu am un răspuns la această întrebare. Încă.
Răspunsurile celor cu care vorbesc sunt contradictorii și, straniu, cu cât vin dintr-o zonă mai apropiată Cotrocenilor, sugerează mai degrabă neputința președintelui.
Finalul moțiunii a fost, după cum cred că a înțeles toată lumea, un mare blat negociat de Marcel Ciolacu cu UDMR și Varujan Pambuccian. Dar înaintea deznodământului, a fost o perioadă în care dinspre Cotroceni au venit semnale clare că oamenii președintelui căutau miniștri pentru un nou guvern independent.
A fost doar un joc pentru a-l potența pe Marcel Ciolacu în fața propriilor baroni sau a fost o intenție ferma a lui Klaus Ioahnnis de a se despărți de Ludovic Orban? Răspunsurile sunt împărțite. Este însă un fapt că în cazul căderii guvernului, conform recentei decizii CCR, Ludovic Orban nu putea fi redesemnat.
Fapt este că întrebările la care președintele nu a avut răspuns în conferința de presa de miercuri sunt exact cele care ar trebui să îi dea cele mai mari insomnii: pesedizarea PNL. Din ce în ce mai evidentă.