Trimiteți copiii la școală! Directorii trebuie să se comporte ca și cum ministerul nu există – Interviu video

Trimiteți copiii la școală! Directorii trebuie să se comporte ca și cum ministerul nu există – Interviu video

Sănătos și normal este să mergem la școală. Pe termen lung, statul acasă cu cu frici, cu neliniști va fi foarte greu de compensat de familie. E un an în care trebuie să gândim pe principiul minimei supraviețuiri, de menținere a copiilor într-o stare de conectare fără ambiții superînalte pe programa școlară, afirmă prof. Oana Moraru, expert în educație, fondatoarea școlii private Helikon și creatoarea platformei Vocea Părinților.

Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Oana Moraru spune că deficiențele de pregătire a școlilor pentru noul an sunt prețul lipsei descentralizării reale și a autonomiei serioase: ”am ajuns la un faliment moral și administrativ”.

Pe de altă parte, spune Oana Moraru, ”pandemia a acoperit restul marilor probleme ale sistemului: că nu avem profesori bine pregătiți, că nu avem manuale, auxiliare. Pe termen lung, mai rău de atât nu cred că putem ajunge”.

Ministrul Educației a grăit, ghidurile sunt, în sfârșit, publice, este clar cum începe școala?

Cred că era clar de acum o lună, să zicem, cam care ar fi principalele măsuri pe care orice director de școală în colaborare cu comunitatea lui, dacă și-a format-o, ar putea să le pună la punct din timp, în măsura nevoilor și posibilităților fiecărei școli.

Și dacă ieșea un ghid extraordinar de explicit și de clar, nici măcar la noi, în sistemul privat, unde avem mai mare flexibilitate, nu îl poți aplica întocmai până nu gândești cu capul tău la fața locului și vezi ce nevoi concrete sunt.

Cu toate bâlbele ministerului și frustrarea noastră pe ei, e greu să pretinzi de la niște oameni care nu sunt pregătiți și nu au toate competențele, sau chiar dacă ar fi acolo cei mai buni, să dea o formulă valabilă pentru toți.

Poți da niște linii directoare despre măsurile de bază și pentru prima dată în România trebuie să te bazezi pe capacitatea comunităților de a se organiza.

Eu, de exemplu, am două sedii și ce funcționează într-unul nu funcționează în celălalt. Așteptările părinților și elevilor într-un loc nu sunt la fel cu cele din celălalt loc. Și atunci trebuie să îmi pun mintea și energia la bătaie să adaptăm spațiile.

Școlilor de stat le e foarte greu în acest moment să gândească adaptat la nevoi. Ca să poți face acest lucru ar fi trebuit să funcționezi cel puțin câțiva ani înainte ca o comunitate autonomă de oameni care au luat decizii împreună, care au avut copilul în centrul atenției lor, cu oameni antrenați să urmească deprinderile copiilor.

Sigur că acum toate aceste lucruri din spate, care ar fi trebuit să funcționeze absolut normal în orice școală fără pandemie, se suprapun cu problematica specifică pandemiei. De aceea, există sentimentul că nu se poate.

Dacă școlile romanești ar fi avut ceva autonomie de decizie înainte de pandemie, dacă oamenii s-ar fi exersat dinainte în decizii care țin de comunitatea locală, nu mai dădeam ochii atât de mult peste cap așteptând de la minister proceduri care să funcționeze în fiecare școală.

Ministerul a dat, cum a dat, niște reguli de bun simț, noi suntem panicați că nu par a comunica nimic nici ministra, nici premierul, pentru că nu suntem obișnuiți să gândim în comunitățile locale și să luăm decizii interne.

Dvs, în sistemul privat, aveți banii privați ai școlii, pe care îi gestionați pentru necesități. Școlile de stat au banii dați de autoritățile publice locale, care, la rândul lor, nu au bugetat aceste cheltuieli, care le vor fi decontate din decembrie. Deci această descentralizare, de tipul ”aruncăm copilul în apă și om vedea”, nu trebuia însoțită de o finanțare clară?

Primăriile aveau bugetate petreceri ale toamnei, seri ale orașului, concerte în preajma alegerilor, anul acesta ele nu au avut loc, bănuiesc că nu au mai fost bugetate.

Cum și când a bugetat fiecare pe lege este o responsabilitate locală. În mod normal, un director de școală ar fi trebuit ca din iunie să tragă de tot ce înseamnă comunitatea locală.

Nici noi nu dispunem de sume enorme, avem sume mici pentru investiții, dar ca o comunitate mai închegată, ne-am pus problema din mai–iunie.

Nu cred că funcționează niciunde soluția statului care emană miraculos soluții cu două săptămâni înainte. E vorba despre răspunderea individuală, despre responsabilitatea posturilor de directori, de inspectori care nu se manifestă însă ca manageri, ci ca funcționari de stat care așteaptă directive și soluții.

Una dintre cele mai mari hibe din sistem este lipsa unui sistem de tragere la răspundere: ce se întâmplă dacă nu-mi fac treaba bine? La noi e doar: ce se întâmplă dacă nu–mi fac treaba bine față de partidul politic care m-a numit?

Cu alte cuvinte, îmi spuneți că plătim acum și prețul lipsei descentralizării reale și a autonomiei serioase.

Da, și am ajuns la un faliment moral și administrativ. O asemenea criză este, la fel ca la nivel personal, un ultim ceas de trezire. O să ieșim din criza asta șifonați rău, dar cu câteva lucruri mai bine puse la punct. Uitați-vă ce a însemnat trecerea în online pentru obținerea unor autorizații!

Unii vom pierde mult, inclusiv copii, dar oricum mergeam de ani de zile în pierdere și la acest faliment tot ajungem și fără pandemie.

Anul mergea prost oricum, dar pandemia a acoperit restul marilor probleme ale sistemului: că nu avem profesori bine pregătiți, că nu avem manuale, auxiliare. Pe termen lung, mai rău de atât nu cred că putem ajunge.

Am văzut deja școli de stat care au trimis chestionare părinților, au luat decizii locale. Deci ceva bun tot trebuia să iasă din perioada asta.

Poate chiar un început de reformă. Dar în acest moment nu credeți că există riscul ca unii copii să fie lăsați în urmă pentru că în mod obiectiv ei nu vor avea pe ce dispozitiv să asiste la cursurile online? Pentru că în majoritatea locurilor se va merge, probabil, pe o formulă de învățământ hibrid.

Așa au decis unele școli. Sunt școli care au înscris la clasa pregătitoare 35 de copii și au luat decizia să meargă două săptămâni cu jumătate dintre ei în clasă, cealaltă jumătate online de acasă.

Soluții există, iar despre această rămânere în urmă nu există o cuantificare clară, cum nu exista nici până acum.

Copiii care vor rămâne în urmă în sistemul online sunt în general cei care nu frecventau școala, aveau probleme sociale foarte serioase. Rămânerea lor în urmă se întâmpla oricum, dar acum este vizibilă.

Și, tocmai de aceea, trebuie să punem lanterna pe acești copii și să tragem de urechi primăriile, consiliile locale să găsească soluții, că pentru petreceri locale și târguri au existat întotdeauna bani.

Vor fi copiii în siguranță în școli? Principalele probleme din regulile stabilite de Ministerul Educației și ce soluții se pot aplica pe ultima suta de metri – Interviu video

Mai e o problemă. Poate că ar fi fost școli în care copiii puteau fi aduși toți la cursuri, dar împărțiți în grupe, unii dimineața, unii după-amiaza. Dar cum să faci asta dacă posturile sunt blocate și nu poți angaja profesori în plus, iar un ordin al ministrului impune că toți copiii din primar și clasele terminale să învețe numai dimineața?

Ministrul ar fi trebuit să identifice din vara care sunt legile care pun piedici creativității locale. Asta intra într-adevăr în responsabilitatea ministrului.

E o problemă ce facem cu aceste cadre didactice care nu pot lucra normă dublă. De aceea, s-a ales și soluția jumătate la școală, jumătate online.

Dacă ne uităm la sistemele internaționale, alegerea unor părinți ca voluntari la clasă, nu ca profesori, ar fi o soluție. Comunitățile școlare cu copii foarte mulți, care nu pot fi monitorizați pe holuri, pe deprinderile de igienă, ar putea să-și facă prin rotație un sistem de voluntariat cu părinții, pentru că problema cea mai mare e în pauze.

Tot așa cred că se poate angaja prin asociațiile de părinți ajutor de învățător cum angajau cei din sistemul step by step. Adică tineri în formare la Facultatea de Psihopedagogie, care pot prelua munca independentă în clasă, de exemplu, ajutorul face teme cu ei sau periodic îi cheamă pentru reglarea unor chestiuni care nu s-au înțeles.

E necesar mai ales în cazul copiilor mici, în perioada de formare a deprinderilor de baza, ca scrisul de mână.

Trebuie căutate portițe legale pentru a trece cu bine de această perioadă.

E un an în care trebuie să gândim pe principiul minimei supraviețuiri, de menținere a copiilor într-o stare de conectare, de autoritate față de cadrul didactic, de responsabilitate personală, dar nu cu ambiții superînalte pe programa școlară.

Chiar îndemn profesorii și, mai ales, educatorii și învățătorii la achizițiile de bază pentru piramida bunei învățări pe termen lung.

E un ”simptom bun” al Covid că vom învață să reflectăm la ceea ce e cu adevărat important în formarea unui copil, terminând cu aberațiile de culegeri de matematici înalte la clasa a doua, cum aveam noi ambiții de portofoliu, și concentrându-ne pe ceea ce e firesc vârstei, în conformitate cu dezvoltarea psihosomatică a copilului și cu anul acesta.

Nu se poate să nu găsim soluții pe fiecare școală.

De fapt, cum vom începe școala? Sub semnul celor doi D – Interviu video

10 septembrie nu este cam târziu pentru ca abia atunci profesorii, părinții și elevii să știe ce vor face pe 14 septembrie?

Este târziu. La fel de proastă a fost decizia luată foarte devreme de a închide țara două luni când nu se știa nimic despre virus. S-a pierdut enorm. Lumea a așteptat să vadă ce se întâmplă, cum.

Dar din mai-iunie știm, cu sau fără minister, că nu vom avea un an școlar normal și că pregătirile se fac înainte.

Regulile date de minister târziu nu sunt unele pe care să nu le fi gândit și noi. E și un pic de rea voință aici că oamenii nu s-au pregătit și au așteptat.

Eu nu apăr ministerul, știu că sunt acolo degringolada și mai mult interese politice, dar asta e o criză în care responsabilizezi mai mult omul și comunitatea locală.

Unii s-au gândit că, dacă fac ceva fără să știe regulile, ar putea face contrar regulilor, deci degeaba.

Asta e imaturitate. Ce faci în criză? Aștepți statul? Faci, apoi poate vine statul și-ți mai dă un pic în cap, dar există modalități de a împăca situația. Niciodată nu stai pur și simplu atâtea luni și folosești ca argument că abia la finalul lui august au venit regulamentele.

Deci, cu alte cuvinte, directorii făceau mai bine să se comporte ca și cum ministerul nu ar fi existat?

Exact! Asta trebuie să facă. Și când apare și ministerul, mereu cu întârziere, cum e statul român, trebuie să ”pupi” cele două situații și să fii tare pe picioarele tale, cum au făcut unele școli care, de exemplu, au decis să treacă total pe online.

Ați văzut ministerul venind să-i tragă de urechi? Își asumă răspunderea pentru învățarea online? Să și-o asume! Vor fi evaluați, monitorizați? Aici e rolul ministerului, al statului, să vadă dacă soluțiile locale au impact pe dezvoltarea copiilor.

Dintre soluțiile la dispoziția școlilor, care sunt cele mai bune pentru copii?

Depinde de vârste. La grădiniță, cel mai important e ca ei să fie toți prezenți. Pericolul e mic, iar impactul șederii acasă în fața ecranelor, izolați de comunitate, este grav. Acolo căutăm cât mai mult socializare, desigur cu respectarea regulilor.

La clasele pregătitoare – a IV-a e foarte greu să faci pregătire de la distanță. După 6 săptămâni de Zoom sunt terminați, eficiența în învățare e 20%.

Pentru că în clasele acestea nu neapărat torni în capul copiilor învățare, ci trebuie să formezi deprinderi, competențe, atitudini față de învățare, moduri de operare, stări emoționale care să te motiveze, ceea ce nu ai cum să faci online.

Deci trebuie să tragem cât mai mult și să ne păzim cât mai mult pentru a merge pe termen cât mai lung ca să intre copiii într-un ritm de lucru, măcar 2-3 săptămâni să se conecteze la învățătoare și apoi să ne întoarcem cu formule de câte două săptămâni în online, în perioadele de consolidare, nu de predare.

Pentru clasele a V-a, a VIII-a, a IX-a și a XII-a , învățarea online presupune o criză în dezvoltare. În clasa a V-a nu poți face conectarea cu profesorii, cu stilul lor de lucru, decât față în față măcar o lună. Deci și aici ambiția să vină cât mai mult la școală.

Sunt părinți care se tem atât de tare încât au decis ca indiferent de alegerea școlii să nu își trimită copiii la cursuri. E greșit?

Legea le permite dacă medicul atestă că au acasă riscuri. E o decizie personală care va avea efecte negative pe copii pe termen lung. Să trimiți însă copiii pe starea de emoție și de teamă a părinților face mai rău.

Pe termen lung vor vedea ce înseamnă ca impact psihologic șederea prelungită acasă.

Am văzut recent în străinătate că școala, prin lege, începe live, derogarea online este numai pentru cei atestați de medici că nu pot, restul sunt obligați să vină la școală cu anumite reguli și cu perspectiva să revină în online.

Să asiguri unui efectiv de elevi și varianta live și online simultan cu impact relevant pe învățarea copilului este aproape imposibil. Menține doar o iluzie că elevul e școlarizat.

În Suedia s-au deschis școlile de aproape două săptămâni: Ce învățăm din experiența lor și cum îngrijești acasă un bolnav de Covid-19 – Interviu

Deci iată că în alte țări s-a luat o decizie centrală, unică pentru toți. Poate asta se așteaptă și la noi, în loc să lași fiecare director să experimenteze.

Statul român nu poate lua decizii de genul acesta pentru că se simte vinovat pentru incapacitatea lui de a asigura. Un stat slab, cu multe hibe în organizare, a dat părinților toate variantele.

Când dai atâtea variante unei comunități, se disipează puterea ta de input, de a transmite educație, formare de impact.

Când o faci cu vinovății în spate, te porți slab și clientelar, mai ales în an electoral.

Eu, chiar dacă o să enervez mulți părinți, le spun că sănătos și normal este să mergem la școală. Pe termen lung, statul acasă cu frici, cu neliniști va fi foarte greu de compensat de familie.

Deci pentru un copil fără o problema de sănătate reală…

.Și pe cei care nu au în familie riscuri eu i-aș trimite la școală.