Despescu refuză să comenteze exilarea lui Gavriș în Harghita: Este o întrebare la care trebuie să răspundă IGPR!

Despescu refuză să comenteze exilarea lui Gavriș în Harghita: Este o întrebare la care trebuie să răspundă IGPR!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a declarat, miercuri, că Liviu Vasilescu şi-a asumat decizia de a demisiona din funcţia de şef al Poliţiei Române, având la bază o analiză pe care acesta şi-a făcut-o.

„Domnul Vasilescu a luat o decizie pe care şi-a asumat-o şi a avut la bază o anumită analiză pe care şi-a făcut-o dumnealui”, a afirmat Despescu, la Parlament.

Întrebat dacă el s-ar fi întâlnit noaptea cu interlopii, dacă era şeful Poliţiei, Despescu a precizat: "Fiecare activitate se analizează în funcţie de momentul respectiv şi a ţinut de operaţiunea care a fost în desfăşurare în acel moment".

ADVERTISING

Reacția premierului Orban la scandalul din Poliție și goana nebună a mașinii lui Bode

El a mai spus că a avut mai multe discuţii cu Liviu Vasilescu, precizând că decizia de a demisiona a luat-o acesta din urmă.

"Am avut mai multe discuţii cu domnul Vasilescu. (...) Decizia a luat-o dumnealui", a afirmat Despescu, întrebat dacă i-a cerut sau recomandat lui Liviu Vasilescu să demisioneze.

Întrebat în legătură cu transferarea adjunctului şefului Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş, la Poliţia Judeţeană Harghita chiar în ziua demisiei şefului Poliţiei, Despescu a răspuns: "Este o decizie a Inspectoratului General al Poliţiei Române".

ADVERTISING

Chestionat dacă Radu Gavriş ar fi fost pedepsit pentru că ar fi dat informaţii în legătură cu întâlnirea cu interlopii, Despescu a precizat: "Este o întrebare la care trebuie să răspundă IGPR".

Demisia

Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a anunţat marţi că demisionează din funcţie.

Anunţul a fost făcut pe neaşteptate, la finalul unei conferinţe de presă organizate la MAI, care a avut ca temă cea mai mare captură de haşiş din istoria Poliţiei Române în valoare de zeci de milioane de euro.

Demisia lui Vasilescu vine în contextul în care a fost criticat în mass-media pentru întâlnirea pe care a avut-o cu membrii clanului Duduianu.

ADVERTISING

De asemenea, adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, comisarul Radu Gavriş, a fost detaşat la Poliţia Judeţeană Harghita pe o perioadă de şase luni. Decizia a fost luată de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, înainte ca acesta din urmă să îşi dea demisia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇