După ce i-a reproșat președintelui Iohannis că ar fi declanșat „avansarea de procente pentru a mări pensiile”, domnul Ciolacu se lansează în avansarea de sume cu care ar trebui mărit salariul minim: cam de la 3.000 la 4.000 lei, cel puțin în sectorul construcțiilor.
Cam așa rezultă din declarațiile domniei sale, făcute miercuri la o întâlnire ce a avut loc la fabrica de vehicule blindate IVECO, din județul Dâmbovița. Foarte frumos, salariul minim trebuie majorat, susținem cu toții majorarea în toate sectoarele, nu numai în construcții, dar mă întorc la o altă declarație, făcută tot de liderul PSD, ca replică la o sugestie a președintelui Iohannis, privind corelarea pensiilor cu inflația: „Poți să dai 15%, dacă ai de unde da” – declara domnul Ciolacu.
Simpatic acest domn Ciolacu! Foarte simpatic, vrea să sugereze că suntem o țară săracă, un popor nevoiaș, o adunătură de calici, care așteaptă să le achite pensionarii, din puținul lor, nota de plată a inflației, a crizei, a pandemiei, a schimbărilor climatice și, bineînțeles a războiului din vecini.
Poate domnia sa a lipsit de la lecția aceea de geografie, când „profa” le explica elevilor cât de bogată este țara noastră, așa cum a fost din vechime și mai este încă, o țară binecuvântată de Dumnezeu, țara cu resurse materiale fără număr și mult mai diversificate decât în alte părți, țara unde pământul are de toate și nu trebuie decât să știi cum să folosești bogățiile lui.
Ca să știm cum să folosim bogățiile țării, avem guvern, avem coaliție, avem lideri.
Dacă guvernul, coaliția, liderii ar ști să-și facă datoria, am avea resurse berechet, ca să ne croim un buget pe cinste. Dar ce fel de datorie își fac aceștia, când președintele unei Camere a Parlamentului, totodată lider în coaliție, lasă de înțeles ca pensionarii ar trebui să deconteze costurile inflației?
Se pare că liderul celui mai mare partid din România nu știe ce comoară ascunde deficitul de încasare a TVA: statul încasează două treimi din taxa la care are dreptul. Restul se fură, iar Ministerul Finanțelor, ANAF, administrațiile financiare din întreaga țară, instituții care ar trebui să stăvilească furtul, nu reușesc să colecteze decât două treimi din taxa la care au dreptul. Bune și astea, bogdaproste.
Presa titra deunăzi informația că România pierde 6 miliarde euro pe an (30 miliarde lei) numai din neîncasarea de către stat a TVA. Știți ce înseamnă neîncasarea de către stat? Înseamnă că noi, consumatorii, am plătit banii, conform facturii sau bonului fiscal, dar vânzătorul nu i-a vărsat la stat, ci i-a băgat în buzunar.
Iar statul se face că plouă. Mare fraier statul ăsta al nostru!
Domnul Ciolacu, președintele al unei Camere a Parlamentului, în loc să propună legi care să facă imposibil așa ceva, se vaită că n-are de unde plăti costurile inflației lăsate pe umerii pensionarilor! Asta vi se pare că e dreptate, stimați social-democrați, este justețe, este echitate socială?
Se vede și din avion că este furt. Este furtul pe care trebuie să-l depistăm noi, dacă ne pricepem, iar dacă suntem nepricepuți, atunci nu-mi permit să spun eu ce avem de făcut, dar rezultă de la sine.
Furtul acesta nu este fenomen izolat, este unul sistemic. Se repetă an de an, trimestru de trimestru, lună de lună și chiar deceniu cu deceniu, de vreo trei decenii și mai bine. A devenit tradiție, a devenit un fel de obicei național, ca Plugușorul, ca Sorcova și alte colinde de sărbători.
Mergeți cu Plugușorul? Nu, noi mergem cu furtul.
Cu mintea mea de simplu cetățean, neștiutor de multe, tare mi se pare că furtul a ajuns mai mult decât o datină și n-ar fi fost posibil dacă n-ar pune umărul și unii dintre cei angajați anume ca să-i prindă pe hoți, începând de jos, de la administrațiile financiare, până sus la ANAF – că până la Guvern nu îndrăznesc să spun.
Dar să lăsăm mai de o parte cazul acesta, cu taxele, și să coborâm la unul mult mai concret: banii aruncați pe apa Sâmbetei.
România deține cea mai mare clădire administrativă din lume, Palatul Parlamentului (fost al „poporului”, deh!), unde plătește sume enorme pentru o întreținere fastuoasă, în loc să caute, de exemplu, vreo mare instituție internațională, care și-ar dori un sediu pe măsură și ar fi gata să plătească toate cheltuielile de întreținere, plus o chirie pe măsură, care nu ne-ar strica.
N-ar fi, oare, suficientă pentru Parlamentul nostru o clădire mai pe măsura României? Îmi permit să amintesc că, pentru cei 466 de parlamentari ai noștri (136 senatori și 330 deputați), ne folosim de o clădire cu suprafața construită de 73.615 mp (peste șapte hectare), în timp ce Parlamentul Marii Britanii se mulțumește cu nici jumătate (puțin peste 30.000 mp), pentru 1.441 membri (791 lorzi în Camera Lorzilor și 650 membri în Camera Comunelor).
Știți ce spun aceste cifre? Că unui parlamentar de-al nostru îi revine, teoretic, o suprafață construită de 158 mp (cât o vilă), iar unuia din Marea Britanie îi revine o suprafață de șapte ori mai mică, respectiv de 21 mp (cât o jumătate de garsonieră).
Asta ca să nu mai vorbim de imaginea luxoaselor aule bucureștene, din care emană un jenant mesaj de opulență, și imaginea sălilor sobre londoneze, cu bănci capitonate, tradiționale, nu cu fotolii. Nu vi se pare că ne dăm nițel cam prea mari cu Casa noastră a Poporului, cu interioare mai luxoase decât Palatul Westminster?
Aș mai reaminti și despre uriașul aparat adminstrativ din Palatul Parlamentului nostru sau din cel al Guvernului. Numai cancelaria prim-ministrului are zeci de angajați, cei mai mulți au ranguri de secretari de stat sau consilieri de stat, cu salarii pe măsură și toate facilitățile prevăzute pentru asemenea ranguri. Trai, neneacă!
Poate întâmplător, tocmai în aceste zile, coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR a introdus discret într-o propunere legislativă o creștere de 15% a salariilor funcționarilor de la cancelaria prim-ministrului.
Este coincidență, domnilor, sau este sfidarea pe față a pensionarilor, pentru care domnul Ciolacu insinuează că n-ar fi resurse, în timp ce pentru înalții funcționari de la cancelarie nu se pune nicio condiție?
Ar fi comic, dacă n-ar fi tragic!
Dar nu numai aparatele administrative sunt robinete ale risipei cu banii publici. Subvențiile lunare acordate de la buget partidelor politice se apropie și ele de un ridicol fără seamăn. La începutul anului, bugetul (cel care nu are bani pentru o majorare decentă a pensiilor) aloca partidelor politice următoarele subvenții pentru luna ianuarie (în lei):
1. PSD 7.037.542,85
2. PNL 5.966.064,33
3. USR 3.216.179,03
4. AUR 1.424.343,33
5. PMP 368.210,09
6. PRO ROMÂNIA 266.039,04
TOTAL LUNAR 18.278.378,67
TOTAL ANUAL (prin extrapolare) 219.340.544,04 lei.
Peste două sute milioane lei anual, alocați partidelor cu reprezentare parlamentară și locală! Colac peste pupăză, la reașezarea bugetară din august, partidele au mai primit, suplimentar, încă 24.000.000 de lei, neputându-se încadra în prevederile inițiale.
Aș zice că partidele merită subvenții pe cinste, dacă – de exemplu – ar fi făcut cineva propuneri legislative capabile să stârpească jaful din TVA, de care vorbeam anterior. Dar niciun parlamentar, de vreo trei decenii încoace, nu s-a ostenit pentru așa ceva.
Ne dăm grozavi că am vrea să majorăm pensii și salarii, dar nu suntem în stare să propunem nimic care să aducă venituri suplimentare la buget, pentru ca intenția să fie sustenabilă. Nu-i așa, domnule Budăi? Vi se pare că e altfel?
Mie, ca simplu cetățean ce sunt, mi se pare enorm pentru o țară ca a noastră, foarte bogată de la Dumnezeu, dar sărăcită de liderii ei, să cheltuim mult peste două sute de milioane numai ca să finanțăm partidele politice.
De aceea, îmi vine să mă întreb, când este mai de crezut liderul PSD: în noiembrie când nu poate da de unde n-are sau în august, când nu avea nici atunci de unde da, însă nu avea rezerve să susțină suplimentarea alocațiilor partidelor politice cu încă 24.000.000 de lei, întrucât nu le-a fost de ajuns ce prevăzuseră ele inițial?