Rușii au lăsat în urmă cadavrele camarazilor când au fugit din calea armatei ucrainene

Rușii au lăsat în urmă cadavrele camarazilor când au fugit din calea armatei ucrainene

Aproape 20 de cadavre ale unor soldați ruși au rămas pe străzile din Liman după retragerea trupelor ruse din acest weekend.

Trupele ruse au fugit atât de repede din calea soldaților ucraineni care au pătruns în Liman, încât n-au mai avut timp să recupereze trupurile militarilor uciși în luptă. La două zile după eliberarea orașului, o echipă de reporteri ai agenției Associated Press a văzut cel puțin 18 cadavre ale unor soldați ruși abandonate pe străzile unde s-au dat lupte.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat că au fost recrutați încă 200.000 de rezerviști în cadrul mobilizării parțiale care a început în urmă cu două săptămâni. Acesta a adăugat că efectivele suplimentare sunt în curs de instruire în 80 de unități militare și apoi vor fi trimise pe front.

ADVERTISING

Decretul privind mobilizarea parțială semnat de președintele rus Vladimir Putin prevede că vor fi reactivați până la 300.000 de rezerviști, dar lasă posibilitatea unei extinderi a acestei campanii. Decizia a provocat proteste în toată Rusia și a declanșat un exod spre granițe al bărbaților cu vârsta corespunzătoare pentru încorporare.

T.D.

Ziua 224 de război. Putin a promulgat anexarea a 4 regiuni ucrainene, Zelenski a semnat un decret prin care o declară nulă

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇