Cinci centre de mobilizare au fost incendiate după ce președintele rus a anunțat mobilizarea parțială.
O persoană neidentificată a aruncat, vineri dimineață, în jurul orei locale 06:00, un cocktail Molotov prin fereastra unui centru militar de recrutare din Habarovsk, capitala regiunii cu același nume din Orientul Îndepărtat Rus, în apropiere de granița cu China, relatează publicația Meduza, citată de Ukrainska Pravda.
Poliția a primit ordin să verifice din două în două ore dacă totul este în regulă în zonele de lângă birourile raionale de recrutare.
Incendierea centrului militar din Habarovsk s-a produs după ce o clădire cu aceeași destinație din orașul Svobodnîi, din regiunea estică Amur, a fost ținta unei tentative de incendiere. Alte atacuri au avut loc în Sankt Petersburg, Gai (regiunea Orenburg), precum și în satul Kira din regiunea Transbaikal.
Cinci comisariate militare din Rusia au fost atacate până acum, dar au fost atacate și clădiri administrative. O clădire a administrației din Toliatti, oraș din regiunea Samara, unde se fac recrutări a fost incendiată miercuri noaptea, în jurul orei 03:44. Focul s-a extins pe o suprafață de zece metri pătrați și a fost stins de pompieri după 20 de minute.
În noaptea de 22 spre 23 septembrie, un incendiu a izbucnit în sediul primăriei din Kamîșin, în regiunea Volgograd, și la Casa de cultură din comuna Țeinîi, în republica Altai.
Potrivit Meduza, de la invadarea Ucrainei, pe teritoriul Rusiei s-au produs cel puțin 12 atacuri asupra comisariatelor militare și clădirilor administrative.
T.D.