Ceremonii fastuoase la Londra: Charles al III-lea a fost proclamat rege (Video)

Ceremonii fastuoase la Londra: Charles al III-lea a fost proclamat rege (Video)

Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege de Consiliul de Ascensiune, într-o ceremonie istorică la Palatul St James, în premieră difuzată LIVE la televiziune.

Urmăriţi ceremoniile de la Londra:

Printre cei prezenţi s-a aflat Camilla, care de 17 ani este soţia lui Charles şi care acum are titlul de regina consoartă, şi fiul regelui, William, noul prinţ de Wales.

Proclamaţia a fost semnată de un grup care include regina consoartă, prinţul de Wales, arhiepiscopul de Canterbury, Lordul Cancelar, arhiepiscopul de York şi prim-ministrul.

ADVERTISING

Apoi, regele a făcut o declarație personală despre moartea reginei.

"Domnia ei a fost de neegalat prin durata, devotamentul și dăruirea sa. Chiar dacă suntem îndurerați, aducem mulțumiri pentru această viață foarte credincioasă".

Noul rege a adăugat: "În îndeplinirea sarcinii grele care mi-a fost încredințată și căreia îi dedic acum ceea ce mi-a mai rămas din viață, mă rog la îndrumarea și ajutorul lui Dumnezeu atotputernic."

Charles a depus şi un jurământ că va păstra Biserica Scoţiei - pentru că în Scoţia există o împărţire a puterilor între biserică şi stat. El a semnat apoi proclamaţia şi jurământul său, cu regina consoartă şi prinţul de Wales care au contrasemnat ca martori.

King Charles is officially proclaimed Britain's new monarch – watch live

Charles a devenit automat rege, în momentul în care mama sa a murit, dar Consiliul îl proclamă oficial.

ADVERTISING

Încoronarea, o ceremonie extrem de complexă pentru a cărei organizare este nevoie de mai mult timp, va avea loc în următoarele luni.

Parlamentarii au depus jurământul de credință

Tot sâmbătă, parlamentari de rang înalt din Marea Britanie au început procesul depunerii jurământului de credință faţă de noul rege, Charles al III-lea. Un număr mic de parlamentari pot depune jurământul sâmbătă, din cauza constrângerilor de timp.

Jurământul pe care îl rostesc parlamentarii este: "Jur pe Dumnezeu atotputernic că voi fi credincios şi voi purta loialitate adevărată Majestăţii Sale Regele Charles, moştenitorilor şi succesorilor săi, în conformitate cu legea, aşa să-mi ajute Dumnezeu".

ADVERTISING

Sir Lindsay a fost primul parlamentar care a depus jurământul, urmat de decanul Camerei, Sir Peter Bottomley, şi de decana Camerei, Harriet Harman. Apoi a rostit jurământul prim-ministrul Liz Truss.

Și Canada l-a proclamat rege pe Charles

Și Canada l-a proclamat sâmbătă pe Charles rege al său în cadrul unei ceremonii la reşedinţa oficială din Ottawa a guvernatorului general, reprezentantul monarhului în Canada, care îndeplineşte atribuţiile de şef de stat în numele coroanei, informează Reuters.

Ce se mai întâmplă în acest weekend

Prima proclamaţie publică se face tot azi de la balconul Palatului St James din Londra, moment care este însoţit de un ritual vechi de secole, cu trompete şi salve trase în Hyde Park şi la Turnul Londrei.

LIVE: Charles III Proclaimed King in Accession Ceremony

O a doua proclamaţie va fi citită la Royal Exchange în City of London.

Proclamaţii separate vor fi citite în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, duminică la prânz.

UK e în mare criză şi recordul lui Charles

Charles al III-lea accede la tron într-o perioadă dificilă, Marea Britanie fiind în cea mai gravă criză economică din ultimii 40 de ani, în timp ce, în şase ani, s-au succedat la guvernare patru prim-miniştri.

La 73 de ani, Charles al III-lea este cel mai în vârstă monarh britanic în momentul începerii domniei sale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇