Fiul reginei Elisabeta a II-a, Charles Philip Arthur George Windsor, îi succede la tron şi a ales numele de Charles al III-lea.
Ar fi putut să-şi aleagă oricare dintre cele patru prenume, având în vedere că ceilalţi doi regi cu acelaşi nume nu au avut un destin fericit, relatează AFP.
Amândoi au trăit în secolul al XVII-lea. Unul a fost executat, iar celălalt a fugit din regat, după care s-a întors şi a murit la 54 de ani.
CHARLES I, executat pentru înaltă trădare
Un membru al dinastiei Stuart, Charles I a urcat pe tron în 1625 şi a domnit în mod autoritar în Anglia, Scoţia şi Irlanda.
Parlamentul a încercat în mod constant să-i restrângă puterile, ceea ce a condus la un conflict cu monarhia, iar în 1642 la izbucnirea unui război civil.
Charles a fost învins în 1645, însă a refuzat să cedeze şi să accepte o monarhie constituţională.
El a fost judecat, condamnat şi executat pentru înaltă trădare, în 1649.
Monarhia a fost abolită atunci, iar Anglia a devenit o republică şi a fost condusă de către militarul şi politicianul Oliver Cromwell.
CHARLES AL II-LEA, o domnie marcată de ciuma neagră şi marele incendiu de la Londra
În pofida abolirii monarhiei în Anglia, după execuţia lui Charles I, fiul acestuia, care a fugit din ţară, a fost proclamat rege în Scoţia, în ianuarie 1651.
De teama unei invazii a forţelor republicane engleze, Charles al II-lea şi susţinătorii săi au invadat Anglia, un atac soldat cu înfrângerea în bătălia de la Worcester.
Charles al II-lea a reuşit să scape şi a fugit în Franţa.
Însă moartea lui Cromwell, în 1658, a condus la o criză, iar Charles al II-lea s-a întors în ţară şi a urcat pe tron în 1660.
Acest rege libertin, care a avut numeroase amante, era ”spiritual şi bun, recunoscător, generos şi, în mare, simpatic”, scrie istoricul Antonia Fraser.
În domnia sa, colonizarea şi comerţul cu India şi America au cunoscut o ascensiune.
El a înfruntat două crize profunde - ciuma neagră (”moartea neagră”) în 1665 şi marele incendiu de la Londra, un an mai târziu.
Charles al II-lea a fost ţinta unui atentat la 2 februarie 1685 şi a murit la vârsta de 54 de ani, patru ani mai târziu, în pofida sau din cauza tratamentelor care i-au fost administrate - sângerare, purificare şi ventuze.