Ponta exclude o alianţă cu PSD la parlamentare: Nu poţi să te uneşti cu toată baronimea şi cu toţii profitorii

Ponta exclude o alianţă cu PSD la parlamentare: Nu poţi să te uneşti cu toată baronimea şi cu toţii profitorii

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, exclude o alianţă cu PSD pentru alegerile parlamentare, dar şi-ar dori o stângă unită pentru 2024.

Întrebat într-o conferinţă de presă, vineri, la Alba Iulia, dacă se gândeşte la o alianţă cu PSD pentru alegerile parlamentare, liderul Pro România a răspuns negativ.

„Nu. (…) Nu am făcut Pro România ca să fie anexa nici a PSD, nici a altcuiva. (…) Eu nu exclud pentru 2024 o stângă unită, ar fi cazul să fie. Dar nu poţi să te uneşti cu toată baronimea şi cu toţii profitorii. Dacă reuşeşte PSD-ul să se schimbe în bine, Doamne ajută! Dar până atunci, nu, nu se pune problema”, a subliniat Victor Ponta.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/victor.ponta/videos/2403210483312572

El a apreciat că va fi nevoie de o stângă unită modernă.

"Acum nu se pune problema, dar poate, cine ştie?, dacă se schimbă lucrurile în bine la un moment dat, putem să facem o alianţă pe stânga", a adăugat Ponta.

El a mai arătat că nu o fie niciodată un antipesedist.

"Sunt nişte oameni care cred că după epoca Dragnea ar fi trebuit să se retragă. Din păcate, i-am văzut pe toţi sâmbăta trecută. Doar Dragnea lipsea de acolo", a precizat Victor Ponta cu referire la congresul PSD, unde Marcel Ciolacu a fost ales preşedinte.

ADVERTISING

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇