S-a vehiculat în presă ideea că Marcel Ciolacu ar fi un politician mediocru, nehotărât, care gafează, care nu poate ține un discurs după mintea lui.
Sigur că liderul PSD nu este vreun intelectual de marcă, sigur că pare că abia poate ridica privirea de la nivelul ierbii, sigur că în comparație cu ceilalți lideri pe care PSD i-a avut de-a lungul timpului pare a se afla într-un registru minor. Lasă impresia că e cocoșat de situația în care se găsește partidul astăzi, de moștenirea care pare să-l ducă iremediabil în Opoziție.
Dar Marcel Ciolacu are și câteva calități: e perseverent, are o șiretenie nativă, nu se pripește, are răbdare și acționează nemilos atunci când e sigur de reușită.
Că s-a impus în partid este dovada perseverenței sale, a șireteniei de a reduce la tăcere, bob cu bob, membri aripii Dragnea.
Încet, încet, unul câte unul, de voie, de nevoie, urmașii teleormăneanului au tăcut și s-au retras din prim-planul partidului.
Talibanii antijustiție abia dacă se mai aud prin Parlament, doar când sunt strânși cu ușa se adună ca să mai treacă vreo modificare legislativă care să ajute penalii din partid. Trece luna fără ca la știri să mai auzim nume odioase ca Iordache, Nicolicea sau Șerban Nicolae.
Baronii vechi și-au mai domolit vânzoleala de pe vremea lui Dragnea când amenințau, șantajau și obțineau pentru ei și clica lor tot felul de foloase. CEx-urile de atunci erau așteptate de presă cu sufletul la gură, spusele flamboaiante ale acestora erau rostogolite prin spațiul virtual sau pe televizoare cu nesaț.
Marcel Ciolacu, un președinte PSD cu o misiune imposibilă - salvarea partidului
Acum nimeni nu mai spune ceva remarcabil
Discursul din interiorul partidului a cam dispărut, lucru ce demonstrează că Marcel Ciolacu s-a impus.
Dacă la început a avut probleme cu acceptarea sa ca șef al partidului, acum, după aproape un an, nu mai are aproape niciuna, de aici și faptul că a căpătat curaj să țină congresul partidului.
Că nu se pripește o dovedește felul în care a acționat împotriva guvernului PNL. Votarea în februarie a Guvernului Orban a dovedit realism politic. Atunci PSD era slab, era în derivă și Ciolacu, șiret, a înțeles că nevotarea Guvernului va genera o criză politică din care PSD și el personal ar avea de pierdut.
A tăcut, a răbdat și încet, încet, și-a consolidat poziția în partid.
Cât a avut probleme cu șefia partidului, nu a riscat o acțiune politică majoră care să ducă la dărâmarea guvernului PNL. A ales tactica de a lipsi Guvernul Orban de mijloacele necesare să controleze pandemia, lucru mizerabil după părerea mea, dar acest lucru spune ceva despre Ciolacu: știe să ducă o luptă politică murdară și nu are scrupule, nu are probleme morale.
Omul e dispus să calce pe cadavre pentru a-și atinge țelul
Acum, când situația sa în partid s-a limpezit, a inițiat moțiunea de cenzură pentru a face din Guvernul Orban un guvern interimar, lipsit de putere politică, lucru ce folosește partidului în perspectiva alegerilor.
Stilul în care a fost scrisă moțiunea este unul revolut, dar faptul că Șerban Nicolae a făcut treaba asta mizerabilă dovedește că Ciolacu îi este șef.
Marcel Ciolacu mai are o calitate, știe cu cine să meargă la drum lung. Faptul că Paul Stănescu, un baron vechi care a navigat prin apele politicii două decenii, i s-a alăturat, e un lucru remarcabil pentru Marcel Ciolacu.
Paul Stănescu este un om curat, nedovedit cu vreo încurcătură penală, un om care știe foarte bine partidul și care are calitatea că i s-a opus lui Dragnea.
Paul Stănescu seamănă cu Ciolacu, nici lui nu-i plac scandalurile și lucrează dincolo de atenția publică, în tăcere, cântărind lucrurile cu atenție. Faptul că partidul a tăcut i se datorează în mare măsură lui, iar Stănescu mai are două calități greu de găsit prin politica românească, e consecvent proiectului și este loial liderului cât timp acesta este loial proiectului.
Cu el în scaunul de secretar, Ciolacu și-a securizat, prin loialitatea lui, loialitatea partidului.
Alegerea lui Dâncu ca ideolog mi se pare mai mult o mișcare de PR
Marcel Ciolacu vrea ca parte din frecventabilitatea sociologului de la Cluj să devină și a sa personală și prin inducție, a partidului.
Iar faptul că Dâncu nu are funcție executivă și se va ocupa de linia ideologică a partidului mă face să mă gândesc că acesta este prețul plătit de Marcel Ciolacu grupării de la Cluj ca aceasta să treacă de partea sa, în perspectiva recâștigării notorietății partidului în Transilvania.
Asta dovedește că Ciolacu nu are scrupule și se folosește de oameni care să-i compenseze lipsurile.
Dacă omul nu iese în evidență, dacă nu se află mereu în prim plan, asta nu înseamnă că nu e puternic, că nu știe ce vrea sau că nu are metode de a își duce scopurile la îndeplinire.
Dimpotrivă, e un om tăcut și tenace care este la fel de periculos ca Ponta sau Dragnea. Și, la fel ca și ei, când va avea toată puterea pe mână, încetul cu încetul va deveni un mic despot.
Iată că Marcel Ciolacu, așa mediocru cum îl crede lumea, a îngenuncheat PSD. Iată că prin moțiunea de cenzură, dacă aceasta va trece, va îngenunchea și PNL.
Vorbim aici de două victorii politice majore într-un an.
Dar victoriile lui Ciolacu vor fi și ale PSD sau vor rămâne doar ale sale, doar realizări personale?
Vor folosi partidului calitățile liderului, vor fi acesta destule pentru ca PSD să profite? Cred că nu și mai cred că aceste calități ale personajului care îl ajută să navigheze prin apele tulburi ale PSD ar trebui să ne pună pe gânduri.
Romașcanu, cu oiștea în gardul PSD
Răspunsul e simplu, calitățile lui Ciolacu care l-au adus la această victorie de etapă nu sunt suficiente, după părerea mea, să asigure stabilitatea conducerii PSD pe termen lung.
Un PSD în Opoziție va fi măcinat între nostalgici, ce vor dori recucerirea puterii pe o retorică populistă și naționalistă, și grupul celor ce vor vedea în transformarea partidului posibilități de a accede la putere.
Va fi o luptă pentru putere între nou veniți în echipa liderului și cei vechi, nărăviți la purtările lui Dragnea.
Luptă care pare a fi arbitrată de Ciolacu, dar care mai degrabă îl va devora. O tară importantă a liderului PSD este lipsa sa de viziune pe termen lung. Dacă o avea, vorbea despre ea, dorea să alinieze oamenii în spatele lui în funcție de ea, dar nu o are și de aici acceptarea lui Dâncu ca ideolog al partidului. Dar prezența lui Dâncu nu îi poate inocula în mental idei abstracte în detrimentul puterii personale.
Pentru că Ciolacu va face ce spune Dâncu doar dacă îi va conveni. Având în vedere nivelul său, cred că nu se va conecta la liniile ideologice ale ardeleanului, pentru că nu va găsi în ele un câștig concret, imediat.
Realizarea dezideratelor ideologice îl va angrena într-o luptă surdă cu partidul, fără sorți de izbândă vădiți. Calitățile care l-au ajutat să ajungă la acest moment lider se vor dovedi inerent piedici în realizarea unui obiectiv atât de greu, cum ar fi atât de clamata reformare a partidului.
Iar Marcel Ciolacu, ca și predecesorii săi, va sfârși prin a fi un mic despot care, atunci când va fi părăsit de Paul Stănescu și de Vasile Dâncu, se va rostogoli și el la groapa comună a foștilor lideri PSD.
Mihai Oprișor, cititor SPOT