Bărbatul care a rănit două femei în centrul Capitalei a fost prins. Una dintre ele e Margherita, fata interpreților Viorica și Ioniță din Clejani. Atacurile au avut loc la câteva minute distanţă.
Două femei au sesizat Poliţia, miercuri seară, după ce au fost lovite, în piept, cu un obiect ascuţit, de către un bărbat care se deplasa pe trotinetă.
Prima oară a fost agresată o fată care se plimba pe Calea Victoriei. Apelul la 112 a venit la 21:25, potrivit lui Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt la Poliţia Capitalei.
După nici 10 minute, agresorul a mai atacat o femeie de 30 de ani, pe bulevardul IC Brătianu. Aceasta era Margherita, lovită tot în zona pieptului şi care a ajuns la Spitalul Universitar.
Ulterior, mama ei a anunţat pe reţelele de socializare că rana a fost superficială şi fiica ei a ieşit din spital.
„Mulțumesc lui Dumnezeu, copila mea este teafără. Putea fi mai rău. Criminalii umblă liberi și nimeni nu face nimic, din păcate. Prietenii mei sunt doar animalele”, a scris Viorica de la Clejani pe Instagram.
În această seară, Poliţia a anunţat că a prins un suspect.
”În urma activităţilor de investigare, desfăşurate de poliţiştii din Capitală, bărbatul a fost identificat şi ulterior depistat în trafic, în comuna Vidra, judeţul Ilfov. Acesta a fost condus la sediul Serviciului Investigaţii Criminale, în vederea continuării procedurilor legale”, a transmis Poliţia Capitalei.
Bărbatul are 38 de ani și este din Capitală.