Parlamentarii și-au întrerupt vacanța ca să ratifice extinderea NATO. AUR ar fi vrut să negociem ca Turcia

Parlamentarii și-au întrerupt vacanța ca să ratifice extinderea NATO. AUR ar fi vrut să negociem ca Turcia

Camera Deputaților a adoptat miercuri, cu 227 de voturi, proiectul de lege privind ratificarea Protocolului de aderare a Finlandei și a Suediei la NATO.

Toate partidele au declarat că susțin ratificarea, chiar și AUR, deși liderul formațiunii, George Simion, a criticat convocarea de urgență a plenului pentru acest vot.

Mai mult, el a acuzat că România nu a purtat negocieri, așa cum a făcut Turcia, în condițiile în care, spune el, Finlanda este cel mai puternic contestatar al aderării României la Schengen.

ADVERTISING

„Nu știu dacă mai există cineva la Cotroceni. Înțeleg că avem un premier, Nicolae Ciucă. Ne-ați convocat pe repede înainte pentru un vot formal, pentru o aderare binevenită. Dar obiectivul nostru ca popor l-a urmărit cineva?

Intrarea țării noastre în Schengen mai interesează pe cineva? Finlanda e cel mai puternic contestatar al aderării României la Schengen. Am văzut dialogul dintre Turcia și Suedia. Noi nu am pus nicio condiție”, a declarat George Simion de la tribuna Parlamentului.

Protocoalele de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei au fost semnate pe 5 iulie la Bruxelles. Apoi, fiecare stat membru trebuie să ratifice documentul la nivelul instituțiilor naționale. Miercurea trecută Guvernul Ciucă a emis ordonanță de urgentă pentru protocoale, iar luni Klaus Iohannis a semnat decretul de adoptare.

ADVERTISING

După votul deputaților, tot astăzi, la ora 14:00, s-au întrunit și senatorii în ședință extraordinară. Și aici protocoalele au primit undă verde, cu o singură abținere. Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, s-a lăudat la final că suntem printre primele state membre ale Alianţei care au ratificat acest act.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇