Se mai fac 15 kilometri de linie de tramvai în București

Se mai fac 15 kilometri de linie de tramvai în București

Rețeaua de tramvai din București se va extinde cu 15 kilometri, a anunțat joi primarul general Nicușor Dan. Noile linii vor face legătura între zone importante ale Capitalei.

Este vorba despre aproximativ 15 kilometri de linie de tramvai, împărțiți în patru loturi.

Lotul 1 presupune extinderea liniei de tramvai cu aproximativ 0,9 kilometri în Piața Unirii. Acesta va lega linia de tramvai 32, de la poalele Dealului Mitropoliei, cu linia de tramvai 21, spre strada Sfânta Vineri.

Al doilea lot va face conexiunile dintre liniile de tramvai din zona de sud-est și cele din nord-est, prin extinderea liniei de tramvai cu aproximativ 10,8 kilometri, între Bd. Chișinău şi str. Alexandru Anghel prin Bd. Nicolae Grigorescu - Str. Iuliu Hațeganu - Șos. Vitan-Bârzeşti - Str. Sergent Ion Iriceanu - Str. Turnu Măgurele - Str. Luică.

ADVERTISING

Lotul 3 vizează prelungirea liniei de tramvai cu aproximativ 1,4 km între str. Grațioasa şi complexul comercial Băneasa, iar lotul 4 presupune extinderea liniei de tramvai cu 1,6 km între bucla de întoarcere din str. Mezeş şi complexul comercial Colosseum.

Nicușor Dan spune că valoarea totală estimată pentru întocmirea documentațiilor tehnico-economice pentru cele 4 loturi este de aproximativ 10 milioane de lei, plus TVA, cu termen de execuție de 9 luni, pentru fiecare lot.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇