Numărul cazurilor de variola maimuței continuă să crească. Unde sunt cele mai multe

Numărul cazurilor de variola maimuței continuă să crească. Unde sunt cele mai multe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Până acum s-au semnalat 780 de cazuri de variola maimuţei confirmate în laborator, în 27 de ţări non-endemice, riscul la nivel mondial fiind unul moderat, a anunțat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

OMS a menţionat însă că fără îndoială numărul este subestimat din cauza informaţiilor epidemiologice limitate şi că “este foarte probabil ca alte ţări să identifice cazuri şi să existe o nouă propagare a virusului”.

Cei infectaţi sunt izolaţi, iar cazurile de spitalizare sunt puţine.

Ţările non-endemice care au semnalat cele mai multe cazuri sunt Marea Britanie (207), Spania (156), Portugalia (138), Canada (58) şi Germania (57).

ADVERTISING

În afara Europei şi Americii de Nord, s-au mai înregistrat cazuri – câte unul - în Argentina, Australia, Maroc şi Emiratele Arabe Unite.

În ţările non-endemice nu s-a semnalat niciun deces, spre deosebire de ţările endemice: Camerun, Republica Centrafricană, Congo, RD Congo, Liberia, Nigeria, Sierra Leone, Gabon, Coasta de Fildeş, Ghana.

Variola maimuței - ce știm până acum

Variola maimuţei, provocată de un virus de gen Ortopoxvirus, este o boală rară transmisibilă prin contact cu animale sau persoane infectate sau cu obiecte contaminate.

ADVERTISING

Boala, o rudă mai puţin periculoasă a variolei - eradicată de 40 de ani - este endemică în 11 ţări din Africa de Vest şi Africa Centrală.

Ea se manifestă mai întâi printr-o febră puternică şi evoluează rapid într-o erupţie cutanată şi apariţia unor cruste.

”Majoritatea cazurilor sunt bărbaţi tineri care se identifică drept bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi”, potrivit Centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC).

ECDC estimează că probabilitatea răspândirii virusului în rândul populaţiei generale este „foarte slabă”, însă ea este „foarte mare” în cazul persoanelor cu mai mulţi parteneri sexuali.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇