Toate ţările din lume este necesar să fie pregătite de posibilitatea ca preşedintele rus Vladimir Putin să folosească armament nuclear tactic în Răboiul din Ucraina, îndeamnă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat CNN, din care postul american a publicat un fragment, urmând să-l difuzeze integral duminică.
”Putin ar putea folosi armament nuclear sau chimic, pentru că nu acordă nicio valoare vieţii ucrainenilor”, acuză Zelenski în acest interviu, acordat lui Jake Tapper în biroul său, la Kiev.
”Nu doar eu, ci toată lumea, toate ţările din lume trebuie să fie îngrijorate, pentru că poate să nu fie o informaţie reală, dar poate fi adevărul. Pentru ei, viaţa poporului ucrainean nu înseamnă nimic”, a avertizat Zelenski, în engleză.
”Ar trebui să ne gândim să nu ne fie frică. Să nu ne fie frică, ci să fim pregătiţi. Dar aceasta nu este o problemă a Ucrainei, nu doar a Ucrainei, ci a întregi lumi, cred eu”, a adăugat el.
Volodimir Zelenski a rămas în Ucraina de 50 de zile, de când Rusia a declanşat războiul, iar armata ucraineană s-a opus unor încercări ale Kremlinului de a cuceri Kievul, obligând Rusia să se reorienteze către estul şi sudul ţării, unde Ucraina preconizează o escaladare semnifcativă a conflictului în zilele următoare.
Una dintre cele mai importante nave de război ruse, crucişătorul Moscova, nava-amiral a Flotei ruse la Marea Neagră, s-a scufundat joi, în urma unui atac cu rachete de tip Neptun, afirmă Ucraina, din cauza unui incendiu care a detonat muniţia de la bord, afirmă Rusia.
Rusia a atacat cu rachete perifera Kievului, pe care o poate viza cu armament cu rază lungă de acţiune.
Oficiali americani avertizează că Putin, încolţit, poate folosi armament nuclear tactic în Ucraina.
Directorul CIA William Burns a anunţat că Agenţia supraveghează ”foarte atent” această posibilitate şi a subliniat că Statele Unite nu au observat măsuri care să arate s-ar pregăti de acest lucru.