Vandalism la Cotroceni: "Iohannis trădător" şi legătura cu Băsescu

Vandalism la Cotroceni: "Iohannis trădător" şi legătura cu Băsescu

Un bărbat este cercetat penal pentru distrugere după ce a scris, cu un spray cu vopsea, pe gardul Palatului Cotroceni, un mesaj jignitor la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.

„Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, în care se observă un bărbat care inscripţionează un text, cu un spray cu vopsea, pe gardul împrejmuitor al Palatului Cotroceni, facem precizarea că în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”,  a transmis, luni, Poliţia Capitalei.  

ADVERTISING

Bărbatul a fost identificat, iar cercetările sunt efectuate de Secţia 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.  

Acesta a scris pe gardul Palatului Cotroceni mesajul "Iohannis trădător".

El a fost surprins în trafic în momentul în care intra înapoi în maşină, iar jandarmii de la Cotroceni l-au amendat cu 500 de lei.

Surse apropiate anchetei citate de Mediafax susțin că este același bărbat care recent a vandalizat gardul vilei de protocol a lui Traian Băsescu. Atunci, el a scris cu vopsea roșie mesajul „Petrov, achită-ți datoriile!".

Marian Căpăţână a vandalizat gardul de la Palatul Cotroceni: Iohannis, trădător

Poliția a stabilit că autorul este Marian Căpățână, condamnat în 2016 la închisoare pentru complicitate la trafic de influență în dosarul în care apărea și Mircea Băsescu.

ADVERTISING

Fostul preşedinte Traian Băsescu a revenit în ţară la începutul lui aprilie, după externarea de la un spital din Bruxelles. Băsescu trebuie să elibereze locuinţa de protocol din Bucureşti în termen de 60 de zile, ca urmare a deciziei definitive a instanţei privind colaborarea sa cu Securitatea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇