Cazul Băsescu văzut de poetul Dinescu, dar și de alții

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Domnul Mircea Dinescu nu este numai poet. Este fost dizident de pe vremea când dizidența se învecina cu sinuciderea și când era o diferență uriașă între, spre exemplu, un dizident în România comunistă și un reprezentant al României comuniste la Anvers, în UE.

Diferența se impunea de la sine: dizidentul era urmărit ca dușman și trădător, pe când reprezentantul era răsplătit ca erou și patriot.

Ca fost membru al CNSAS timp de opt ani, pe poetul Mircea Dinescu l-a preocupat cât se poate de serios problema colaborării marinarului Băsescu cu Securitatea lui Ceaușescu. A cercetat, a răscolit, a scormonit, dar n-a găsit nimic. Numai coperți goale și atâta!

Iar CNSAS, instituție care nu are altă grijă decât să studieze și să cerceteze arhivele pentru a-i identifica pe cei care colaboraseră cu Securitatea – în limbaj popular, care-i turnaseră acolo pe alții – CNSAS, zic, i-a dat domnului Băsescu verdict de necolaborator al Securității în 2006, confirmându-l și în anul 2009.  Ca să fie clar și fest:  beton!

Dar, mult mai recent, la redeschiderea coperților unde nu găsise nimic, același CNSAS a răscolit din nou acum vreo doi ani și, după multă scormoneală, a găsit acte edificatoare, în urma cărora i-a dat inocentului Băsescu aviz de colaborator ascuns sub protecția anonimatului: Petrov.

Cu o candoare de domnișoară ingenuă și neprihănită, respectivul CNSAS a explicat pentru întreaga lume că degeaba căutase între coperțile goale ale dosarului Băsescu, întrucât documentele fuseseră pitite între coperțile pline ale dosarului Petrov. Evrika!

Cine le pitise? Tot CNSAS, firește: altcineva n-are voie să umble la arhive, Doamne ferește! Tabu.

Atenție, aici nu-i vorba despre un episod al jocului de copii denumit „Ala, bala, portocala”,  sau al altuia, întitulat „Sâc, că nu mă prinzi!”. Este vorba de poziționarea unei instituții de cel mai înalt rang, în raport cu rezultatele cercetărilor întreprinse de ea însăși.  În funcție de ce decide instituția, se iau hotărâri cu consecințe incalculabile privind cariera unor demnitari ai statului.

Pe bună dreptate, poetul Mircea Dinescu face aprecieri mai mult decât insinuante: ”La CNSAS, în afară de un carton pe care scria numele elevului Traian Băsescu cu un ”x”, care ar fi fost informator la școala de marină, nu am avut absolut niciun document. Documentele erau în brațele lui Măgureanu, în brațele moștenitorului lui Măgureanu și în brațele tuturor moștenitorilor lui Măgureanu până în vremea lui Iohannis”.

Poți să nu-i dai dreptate? Poți să nu accepți că, în locul brațului lung al legii, în instituțiile noastre funcționează brațul scurt al interesului, al corupției, nepotismului și clientelismului? Poți să nu bănuiești încă multe altele - și mai grozave?

Mi se pare sublimă o metaforă, tot a poetului Mircea Dinescu și cu trimitere tot la aceeași înaltă instituție:

”Când lucram la CNSAS, eu spuneam: nouă ni se dau numai paie, nu ni se dă și bobul de grâu.

Culesul dosarelor a fost că au cules ei boabele și ne-au dat nouă paiele. Și pe noi ne înjura lumea că nu facem nimic la CNSAS!”.

Opinia mea (personală!) este că și astăzi la CNSAS se cam arde degeaba mult gaz – dacă-mi permiteți o exprimare puțin cam neprotocolară.

Nu este, oare, o autodescalificare a celor de la CNSAS, atunci când dau două avize cu diferențe de 180 grade între ele și cu explicația nonșalantă că actele investigate nu se găseau între coperțile unde căutaseră ei inițial, ci între alte coperți la care abia mai târziu le-a venit lor mintea românului cea de pe urmă, s-au gândit să caute și au găsit.

Să ne înțelegem: CNSAS nu este o cooperativă oarecare, o primărie comunală uitată de lume sau un SRL scăpat de sub control. CNSAS este o instituție condusă de un președinte cu rang de ministru și cu un colegiu de conducere constituit din nouă membri, plătiți regește cu toții.

Plătiți regește, pentru ce? Pentru ca să poată fi alese în respectivele funcții doar persoane integre, bine pregătite profesional, care să motiveze prin salarii înaltele misiuni ce și le-au asumat și să adopte numai decizii sine ulla dubitatione, cum rostea, în înțelepciunea sa, Cicero. Adică în afară de orice dubiu.

Hotărârile trebuie să fie atât de imbatabile încât însăși Justiția să poată pune multă bază pe ele, atunci când emite sentințe obligatorii, definitive și executorii.

Dacă pentru asta primesc ei un salariu de câteva ori mai mare decât un muritor de rând, atunci, mă  întreb: și-au meritat oare acest salariu, atunci când dădeau de două ori cele două avize contradictorii, de negândit pentru pretențiilelor profesionale?

Mă întreb, ca un simplu cetățean ce sunt, ce fel de bază o fi asta, când două decizii se bat cap în cap și când nu m-ar mira să apară vreo a treia decizie, care să le facă harcea-parcea pe primele nouă?

De aceea, mi-am permis să cataloghez ca sublimă metafora domnului Mircea Dineascu, atunci când aprecia că „au cules ei boabele și ne-au dat nouă paiele”.

Să mă tai și n-am să cred că respectivul Colegiu n-a știut de la început să-l descopere pe Petrov și să umble la coperțile pline, nu la cele goale, cu care își lăuda domnul Băsescu inițial nevinovăția sa feciorelnică.

Dar, vai, s-ar putea ca răul adus țării de către bâjbâiții din CNSAS să fie mult mai mare decât s-ar părea la prima vedere. Comentatori dintre cei mai avizați au și lansat ideea despre pericolul la care se expune țara însăși prin lipsirea bruscă a fostului președinte de privilegiile sale.

Presa a și comentat că președintele este deținătorul multor secrete privind siguranța statului, privind relațiile noastre internaționale, este deținătorul de informații la care nu are acces oricine, unele legate de posibile rețele de spionaj străne în țara noastră, altele invers.

Constituția a prevăzut asigurarea gărzilor de corp, a mașinii cu șofer, a unei locuințe de protocol, nu numai din spirit de condescendență, ci, poate mai ales, pentru imperativul de a-l feri pe fostul șef al statului de tot ce înseamnă vulnerabilitate.  

Cine ar încerca să profite de vulnerabilitatea fostului președinte ar expune țara la incalculabil mai grele consecințe decât plăcerea unui funcționar de a se răfui cu cogeamitea demnitarul.

Mă alătur celor care susțin că cine s-a repezit să-l lipsească brusc de acele privilegii, acela a procedat birocratic. El crede că aplică riguros prevederile, dar nu bagă seama că însăși legea vorbește atât despre litera ei, căt  și despre spiritul ei.

În cazul de față, observ multă hărnicie în a interpreta litera legii și a desconsidera fără menajamente spiritul ei. Firește nu de dragul legii, ci doar din dorința supremă de a se răfui cu un fost șef de stat, chiar cu riscul de a lovi statul însuși.

Cine se știe cu musca pe căciulă?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇