Gardul vilei în care stă Băsescu, vandalizat cu vopsea roşie: ”Petrov, achită-ţi datoriile!”

Gardul vilei în care stă Băsescu, vandalizat cu vopsea roşie: ”Petrov, achită-ţi datoriile!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gardul vilei de protocol în care stă fostul preşedinte Traian Băsescu a fost vandalizat, fiind scris mesajul: Petrov, achită-ţi datoriile!”

Poliţiştii de la Secţia 1 au deschis dosar penal pentru distrugere.

Potrivit Antena 3, bărbatul care a vandalizat gardul este Marian Căpăţână. Acesta a declarat presei că a făcut acest gest pentru că, din cauza lui Traian şi Mircea Băsescu, a făcut doi ani de închisoare. ”Acest individ Petrov trebuie să îşi plătescă datoriile”, a declarat Căpâţănă jurnaliştilor.

ADVERTISING

Traian Băsescu nu a dorit să comenteze această situaţie, la plecarea din vilă.   

Întrebat de jurnalişti cine este, acesta a răspuns:

„În anul 2008 am intrat în politică. În 2009, puteţi întreba pe toată lumea din judeţul Olt, inclusiv pe Ponta şi pe Şova, m-am implicat total în a câştiga Traian Băsescu preşedinţia din 2009.”

„Trebuie să le explice milioanelor de români care au plecat în afară de ce a distrus capitalul. Nu am vandalizat. Eu de astăzi, o lună de zile, voi învăța să fac graffiti. Vor urma și alții, Victor Ponta.

ADVERTISING

Eu sunt așa-zisul intermediar între Bercea Mondial și Mircea Băsescu. Știe toată lumea că atunci când am fost arestat eu și Mircea Băsescu, acest individ a ieșit sub umbrela luptei anticorupție pe care o făcea Kovesi, acea individă monstruoasă.

Am fost arestat că aș fi intermediat banii dintre Bercea Mondial și Mircea Băsescu. Eu am făcut doi ani de pușcărie din cauza acestor escroci. Eu am numărat banii, cei 600 de mii de euro pe care i-a adus Bercea Mondial lui Mircea Băsescu pentru Traian Băsescu au fost ca Bercea Mondial să fie scăpat de justiția independentă”, a spus Marian Căpățână, citat de Stiri pe Surse.

ADVERTISING

„Mie trebuie să-mi dea mie 300 de mii de euro”, a adăugat acesta.

Poliţia a afirmat într-un punct de vedere că se fac cercetări:   

”Cu privire la faptul că pe gardul împrejmuitor al unui imobil ce aparţine RAAPPS, persoane necunoscute ar fi inscripţionat, cu vopsea, un mesaj, facem următoarele precizări: În cauză, Secţia 1 Poliţie  efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmând a fi dispuse măsuri legale”.   

Fostul preşedinte Traian Băsescu a revenit în ţară în noaptea de miercuri spre joi, după externarea de la un spital din Bruxelles, el fiind filmat la sosirea la locuinţa de protocol din Bucureşti, pe care are termen să o elibereze în 60 de zile, ca urmare a deciziei defintive a instanţei privind colaborarea sa cu Securitatea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇