Un indian care trăiește în Ucraina a rămas blocat într-o pivniță din Donbas cu animalele lui de companie, un jaguar hibrid și o panteră, pe care nu vrea să le părăsească, dar nici n-ar cum să le scoată de acolo.
Girikumar Pati (Jaguar Kumar) a venit în Ucraina în 2007, pentru a studia medicina, iar acum trăiește de 6 ani în Severodonetsk, un orășel din estul țării, aproape de granița cu Rusia, arată BBC.
A ajuns aici după ce, în 2014, se afla în Lugansk, când a început prima dată conflictul cu separatiștii, pe care Putin îl continuă invadând Ucraina cu armata rusă. El avea un restaurant indian și o casă, dar acestea a au fost bombardate, așa că s-a mutat.
Cu doi ani în urmă, a cumpărat de la grădina zoologică din Kiev cele două feline mari, cu 35.000 de dolari. În Ucraina nu este așa neobișnuit ca oamenii să aibă carnivore mari pe post de animale de companie (urși, lei, pantere etc.).
Acum războiul a venit din nou peste el. S-a refugiat într-un subsol, cu animalele sale. Le cumpără hrană din satele din apropiere, dar spune că prețurile au crescut de patru ori deja. Este periculos să iasă, dar altfel nu are cum să hrănească jaguarul și pantera, care consumă zeci de kilograme de carne.
Deși locuiește într-o vilă, doarme împreună cu felinele sale la subsol, de teama bombardamentelor. Vecinii lui au început să se mute, iar în oraș sunt probleme cu utilitățile, cu rușii, dar el spune că nu are unde să plece, așa că rămâne acasă și așteaptă să treacă războiul.
Îi puteți urmări aventurile pe YouTube: