Consiliul a adoptat bugetul Capitalei. Lui Nicușor Dan nu-i ajung banii pentru funcționarea Bucureștiului, iar investițiile sunt la minim

Consiliul a adoptat bugetul Capitalei. Lui Nicușor Dan nu-i ajung banii pentru funcționarea Bucureștiului, iar investițiile sunt la minim

Consilierii generali au adoptat luni, pe 7 martie, bugetul Primăriei Municipiului București (PMB).

În ceea ce privește marile cheltuieli și investiții, bugetul adoptat este asemănător cu cel pus în dezbatere publică de Nicușor Dan, pe data de 16 februarie.

Deși primarul general susține că acest buget ar fi unul „realist”, de fapt, el nu conține decât jumătate din suma necesară pentru plata subvenției pentru termoficare și nu prevede suficienți bani nici pentru transportul în comun și nici pentru serviciile sociale și despăgubiri, pe care PMB le are de achitat.

Într-o ședință la care consilierii generali PSD au refuzat să participe, cu 32 de voturi pentru, nicio abținere și niciun vot împotrivă, a fost adoptat și bugetul Primăriei Capitalei pentru anul 2022.

„Nu avem anvelopa pentru un buget pe care ni l-am fi dorit cu toţii, dar este un buget corect, realist care să permită, pe de o parte, acele lucruri necesare funcţionării autorităţilor publice, pe de altă parte, câteva investiţii necesare pentru Bucureşti şi cele mai importante ar fi cele pentru termoficare”, a declarat Nicuşor Dan, în cadrul ședinței.

ADVERTISING

De fapt, în ciuda optimismului lui Nicușor Dan, lucrurile nu stau deloc așa. Bugetul adoptat - care difera relativ puțin de cel pus în dezbatere proiectul de buget pe data de 16 februarie - nu asigură nici măcar funcționarea Capitalei până la finalul anului.

De fapt, nici Nicușor Dan și nici PMB nu au anunțat măcar oficial lansarea în dezbatare a proiectului.

Lansarea în dezbatare publică a proiectului de buget a fost anunțată în spațiul public de consilieri generali. Și tot consilierii generali au explicat de ce acest buget nu conține sumele necesare pentru funcționarea orașului și pentru investițiile de care Bucureștiul are nevoie.

Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al grupului consilierilor generali PNL, Diana Mardarovici, Nicușor Dan a împărțit, practic, banii pe care îi are PMB, la acest moment (și pe care previzionează că îi va încasa).

Dacă n-ar fi făcut-o, instituția - care potrivit Legii 273/2006 trebuia să aibă buget aprobat până pe 11 februarie - ar fi ajuns să nu mai poată încasa cotele defalcate din impozitul pe venit de la bugetul central. Or, aceste cote reprezintă principala sursă de venit a PMB.

ADVERTISING

Oricum, PMB era pe finalul perioadei în care poate depune documentația necesară tragerii cotelor. Așa că era necesar ca bugetul să fie adoptat în cursul zilei de luni, 7 martie.

Și procedura prin care a fost adoptat bugetul a lăsat de dorit.

Ședința extraordinară a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru anul 2022 a început la ora 10:00, așa cum era programată.

Președintele de ședință, consilierul general Roxana Cantea (USR), a propus, însă, amânarea ședinței până la ora 15:00, deoarece „mai există încă discuții în comisii” pe baza proiectelor propuse de Nicușor Dan. Iar dintre aceste proiecte cel mai important este bugetul Capitalei.

Parte dintre consilierii generali au votat pentru amânarea ședinței. În consecință ședința s-a întretupt. Consilierul Adrian Moraru (PNL) a susținut că nu votează, din cauză că Regulamentul Consiliului General nu prevede o procedură de „amânare a ședinței”.

Iar în acest caz există posibilitatea ca „amânarea” să fie ilegală și cineva să conteste proiectele adoptate în ședința de la ora 15.00.

De regulă, grupul PSD contestă hotărârile adoptate cu majoritate PNL USR pe care le consideră ilegale sau injuste. Rămâne să vedem dacă în acest caz social-democrații vor contesta sau nu, dată fiind criza refugiaților și războiul din Ucraina, țara cu care avem graniță directă în nord.

ADVERTISING

Oricum, bugetul lui Nicușor Dan are probleme mai mari. Anume: nu ajung banii și e posibil ca PMB să se trezească, de azi pe mâine, cu conturile poprite.

Nu ajung banii pentru termoficare, transport, servicii sociale și despăgubiri

În condițiile în care prețurile energiei au crescut spectaculos, Termoenergetica SA a transmis că are nevoie de 2,21 miliarde de lei subvenție ca să nu ajungă să funcționeze în pierdere.

Cu Nicușor Dan la conducere, PMB plătește la timp subvenția, oricât ar fi de mare. Spre exemplu, pentru luna noiembrie a achitat deja peste 42 de milioane de euro. Iar pentru decembrie va trebui să dea circa 47 de milioane de euro. Și urmează facturi mari și pentru lunile ianuarie și ferbuarie.

Nu e foarte clar pentru cât timp va putea PMB să achite subvenția. Sumele din actualul buget n-ar fi fost suficiente nici dacă Nicușor Dan ar fi reușit să majoreze cu 70% prețul pe care îl plătește populația pentru gigacalorie, de la 163 lei, la 280 de lei. Dar nici măcar această majorare de preț nu s-a realizat, din cauză că USR și PNL nu au căzut de acord.

Pentru transport în comun e nevoie de 1,3 miliarde de lei pentru anul în curs, dar STB nu va primi, potrivit proiectului de buget al lui Nicușor Dan, decât 983 de milioane de lei. Nu e foarte clar de unde vor proveni restul banilor.

De asemenea, potrivit structurii cheltuielilor din bugetul lui Nicușor Dan, nu ajung banii pentru plata tuturor serviciilor sociale.

Bucureștiul are o schemă de astfel de plăți care a fost mult încărcată în timpul Gabrielei Firea. Din păcate, în prima parte a mandatului său, Nicușor Dan nu a reușit să reformeze acest sistem, pentru a înlocui diverse plăți cu opotunități de dezvoltare a persoanelor aflate în dificultate.

Potrivit proiectului de buget pe care urmează să îl adopte astăzi CGMB, nu sunt suficienți bani nici pentru despăgubiri. Spre exemplu, Costică Constanda are de primit, încă din 2018, în baza unei decizii definitive a instanței, peste 370 de milioane de lei.

Nu i-a primit, iar PMB nu are, momentan, de unde să-i dea. Așa că rămâne de văzut dacă nu cumva omul de afaceri va pune din nou poprire pe conturile PMB, așa cum a făcut în 2020.

PNL și USR au pus presiune pe Nicușor Dan. Ce a cerut fiecare

Liberalii au fost primii care au reacționat.

Într-o conferință de presă, președintele PNL București, Ciprian Ciucu, i-a propus lui Nicușor Dan trei scenarii pentru întocmirea bugetului. Propunerile liberalilor cereau o reducere a cheltuielilor sociale suplimentare, o restructurare a instituțiilor din subordine și mai multe măsuri care să crească profitul instituției.

Pentru încălzire, spre exemplu, cel mai drastic scenariu prevedea o creștere a prețului gigacaloriei de la 163 lei la 280 lei și o diminuare a subvenției. În proiectul său de buget, Nicușor Dan a inclus suma minimă pentru subvenție la gigacalorie. Dar n-a reușit să crească prețul la populație, așa că momentan nu are surse din care să achite necesarul.

Și USR a pus presiune pe Nicușor Dan. În cursul zilei de ieri, duminică, 6 martie, directorul Adimistrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Vasile Apostol, a anunțat că demisionează și că îndepărtarea sa din funcție a fost o condiție pusă de USR ca să voteze bugetul lui Nicușor Dan.

Potrivit înțelegerii din campania electorală, de Sănătate, în București, trebuie să se ocupe USR. În schimb, până ieri, Nicușor Dan nu i-a delegat nicio atribuție în domeniu viceprimarului Horia Tomescu (USR) și l-a menținut în funcție pe Vasile Apostol.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇