Vicepreședinte al Comisiei Europene: Putin ar trebui să fie primul pe lista sancţiunilor, excluderea sa e o greşeală

Vicepreședinte al Comisiei Europene: Putin ar trebui să fie primul pe lista sancţiunilor, excluderea sa e o greşeală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele rus Vladimir Putin ar trebui inclus în sancţiunile adoptate împotriva Moscovei, excluderea sa fiind o greşeală, este de părere Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

„Vladimir Putin ar trebui să fie primul pe listă”, a declarat Vera Jourova, care este, de asemenea, comisar european pentru valori şi transparenţă, citată miercuri de cotidianul Hospodarske Noviny din Cehia, ţara sa de origine.

"Există întotdeauna o întrebare dacă este vorba de arta profesionistă a diplomaţiei sau de o slăbiciune.

ADVERTISING

Aş zice că este a doua variantă", a adăugat ea pentru publicaţia citată, făcând referire la excluderea lui Vladimir Putin din sancţiunile convenite marţi de miniştrii de Externe din Uniunea Europeană, potrivit Reuters.

Iată și alte opinii exprimate de Vera Jourova cu privire la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și sancțiunile posibile:

Uniunea Europeană a aprobat marţi o primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, care include interdicţia de intrare pe teritoriul european a unor înalţi oficiali ruşi, limitarea accesului Moscovei la pieţele financiare europene şi un embargo comercial asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk.

ADVERTISING

Cancelariile occidentale, în special Washingtonul, au subliniat că vor fi valuri de sancțiuni la adresa Rusiei, pe măsură ce Vladimir Putin va escalada conflictul.

Un prim bilanț arată că cei mai bogaţi ruşi au pierdut 32 de miliarde de dolari pe fondul crizei din Ucraina.

Vladimir Putin a recunoscut, luni, independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.

ADVERTISING

Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇