Italia a calculat cât scade bugetul de pensii, după doi ani de Covid

Italia a calculat cât scade bugetul de pensii, după doi ani de Covid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statul italian a cheltuit în anul 2020 pentru pensii cu 1,1 miliarde de euro mai puţin faţă de anul anterior, ca urmare a excesului de mortalitate generat de pandemia COVID-19, a anunţat marţi institutul italian însărcinat cu securitatea socială (INPS), relatează agenţia EFE.

În anul 2020 au decedat în Italia 96.818 persoane în vârstă de peste 64 de ani. INPS estimează o medie de 13 ani de viaţă pierduţi pentru cele 20.110 de persoane decedate care aveau vârste între 65 şi 79 de ani şi o medie de 7 ani de viaţă pierduţi pentru cei 76.708 italieni cu vârste de la 80 de ani în sus care au murit în 2020 din cauza COVID-19.

Conform evaluării acelui institut, decesele provocate de pandemie se vor traduce pentru statul italian într-o ”economie” de 11,9 miliarde de euro la bugetul de pensii până în anul 2029.

Circa 96,3% din excesul de mortalitate înregistrat în Italia în anul 2020 corespunde persoanelor cu vârste începând de la 65 de ani, aproape toţi pensionari, relevă datele INPS.

Italia a înregistrat până în prezent de la începutul pandemiei 151.296 de decese asociate COVID-19.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇