Nou tratament pentru obezitate: injecția săptămânală

Nou tratament pentru obezitate: injecția săptămânală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O injecție care ajută în procesul slăbirii a fost aprobată de oficialitățile din domeniul sănătății din Marea Britanie. În cadrul testelor, s-a arătat că aceasta ajută la pierderea a cel puțin 10% din greutatea totală.

Semaglutide, cum se numește injecția, este destinată persoanelor obeze care încearcă din răsputeri să slăbească, dar nu reușesc.

Injecțiile vor fi folosite alături de alte două medicamente pentru slăbit – Orlistat și Liragultide – deja disponibile în sistemul de stat pentru pacienții care urmează să fie operați, informează IFL Science.

ADVERTISING

Semaglutide a trecut deja de toate testele, în cadrul acestora subiecții dând jos chiar 12% din greutate într-o perioadă de 68 de săptămâni.

Injecția se face săptămânal și trebuie acompaniată de dietă, sprijin psihologic și mișcare. Aceasta acționează asupra receptorilor GLP-1, care se află atât în pancreas, cât și în creier, ea mărind secreția de insulină și micșorând apetitul.

Obezitatea este o problemă spinoasă în Marea Britanie. În Anglia, mai bine de o persoană din 4 (28%) este considerată obeză din punct de vedere medical, în timp ce 36% din populație este supraponderală.

ADVERTISING

Problema se agravează pe măsură ce populația înaintează în vârstă: trei sferturi dintre cetățenii cu vârste cuprinse între 45 – 74 de ani sunt supraponderali sau obezi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇