Este dureros să afli din presă despre conflictul public dintre un distins matematician, întors de la Paris cu valiza plină de diplome, și un maestru al scenei, personalitate simpatizată și aplaudată de români.
Cine poate să arbitreze conflicul dintre două personalități de prim rang?
Departe de a-mi fi propus așa ceva, observ totuși că nu faptul în sine l-a deranjat pe maestru – neprelungirea unui contract – cât modul cum a fost tratat. Citez dintr-o declarație televizată a domnului Alexandru Arșinel:
„Mă deranjează mai mult că m-a tratat total, nu vreau să spun cuvântul, ca pe tovarășul nimeni”.
Deci nu neprelungirea unui oarecare contract, dictată desigur de rațiuni economice, l-a deranjat pe maestru, ci modul cum a fost tratat, adică ceva ce nu cadrează cu regulile politeței și cu cei șapte ani de acasă.
Cu tot respectul pentru primarul general, aș fi procedat cu totul altfel, dacă eram în locul domniei sale. Mi-ar fi plăcut să-l invit la o cafea și o convorbire tête-à-tête pe maestrul scenei. Ar fi o plăcere pentru amândoi. Reciprocă.
Dacă agenda nu-mi permitea asemenea lux, aș fi trimis la dânsul un consilier al meu sau aș fi încercat o convorbire telefonică. În orice caz, nu făceam publică hotărârea, până când n-aș fi ajuns, împreună cu artistul, la un acord.
Ar fi fost destul, pentru ca actorul Alexandru Arșinel să nu aibă senzația neplăcută că este tratat ca un nimeni. „Cazul” n-ar fi produs valuri în presă și nici primarul general n-ar fi apărut într-o postură incomodă, în fața miilor de spectatori și admiratori ai maestrului.
Constituția stipulează că toți suntem egali în fața legii. La asta nu există excepții, dar ce te faci – de exemplu – cu domnișoara care își alege mirele, după ce a respins alți patru pretendenți, care toți erau egali cu ea în fața legii? Este asta discriminare? Este cazul să se simtă discriminat un pretendent, pe care, din nu știu care motiv, îl resping toate domnișoarele?
Nici descărcătorul de saci din gara de mărfuri nu mi se pare că s-ar putea plânge că nu-i sunt asigurate condițiile de lucru la egalitate cu ambasadorii, cu artiștii, cu demnitarii statului sau chiar cu președintele care are, la Palatul Cotroceni, alte condiții de lucru, decât cele din gara de mărfuri.
Toți sunt egali în fața legii, dar n-ai ce-i face, dacă unii descarcă saci în gară.
Nu mă fac avocatul domnului Arșinel. Dimpotrivă, mi se par ciudate unele fapte citite în presă despre domnia sa: că ar beneficia de vreo trei pensii, că, deși joacă pe scenă ca unul sănătos tun, deține un certificat de handicapat încasând și o indemnizație pe măsură, că are și un certificat de revoluționar, plus patru terenuri, trei case de vacanță și un apartament în București. Îmi vine să mă întreb și eu, ca mulți alții: de unde și cum?
Dar asemenea preocupări n-au nicio legătură cu felul cum l-a tratat primarul pe maestru, nu ca să-l pedepsească pentru ceva, ci să-i refuze prelungirea unui contract, numai pe baza dreptului celui mai tare din parcare.
Și, până la urmă, cum spuneam, nu refuzul de a prelungi respectivul cotract cu teatrul l-a afectat pe artist, ci modul cum a fost tratat, ba mai mult, modul cum i se pare maestrului că sunt tratate și alte persoalități ale scenei. Într-o emisiune la Antena3, artistul spunea dezamăgit, referindu-se tocmai la asemenea tratament:
„O face cu mulţi artiști pe care îi inhibă, îi presează, adică îi face să nu îndrăznească să facă mai mult"
Și, în final, artistul, care a trecut prin multe în viața lui, conchide cu amar, referindu-se la unii slujitori ai Thaliei, că „suntem prigoniți!”.
Cum reacționează primarul general la acuzele și insinuările maestrului:
Cred că matematicianul Nicușor Dan este mult prea inteligent ca să nu fi înțeles ce l-a atins atât de dureros pe artist: modul cum a fost tratat. Deci nu la problema prelungirii unui contract ar trebui să dea explicații, ci la modul grosolan cum a abordat un maestru al scenei, ca pe un nimeni – ca să repet chiar vorba artisului.
Ei bine, în loc să-i acorde măcar acum suficientă atenție, pentru ca actorul să nu aibă simțământul că este privit „la grămadă”, primarul general i-a răspuns prin Facebook, demonstrând public că, pe malul Dâmboviței, rufele murdare se spală numai la televizor.
Prefațându-și postarea sentențios „precizări la o nouă dezinformare”, primarul general scrie:
„Alexandru Arşinel a fost şi este actor colaborator la Teatrul ‘Constantin Tănase’. Adică are un contract de colaborare cu teatrul, iar contractul este în curs. Până de curând era și directorul artistic (adică directorul adjunct) al teatrului. În urma informațiilor primite din teatru asupra activității sale ca director artistic, nu i-am mai prelungit acest mandat”.
Să mă ierte domnul primar general, dar citind vorbele domniei sale rămân cu impresia că a negociat cazul de unul singur.
Nu era oare normal ca primarul general să fi avut o conversație, o discuție, ceva cu un artist prestigios prin cariera sa, care trebuie să se mulțumească doar cu rolul de „actor colaborator”?
Zice domnul Dan că nu i-a prelungit mandaul de director artistic „în urma informațiilor primite din teatru”. De la cine din teatru? Director este acolo actorul Vasile Muraru, bun prieten cu domnul Arșinel. În urma unui zvon cum că acesta acesta s-ar retrage din activitate, iată ce comenta directorul Vasile Muraru acum vreo trei luni:
„… eu nu cred că va renunța. Cum să renunțe? Păi, nu ar fi păcat? În plus, cu toții, avem exemplul lui Radu Beligan, care nu a contenit să joace până la 94 de ani”.
Mutatis mutandis, gândul mă duce la marele tenor Placido Domingo, care a împlinit luna trecută 82 de ani și încă mai cântă, deși cei mai mulți tenori abandonează scena înainte de 60 de ani.
Dar pe maestrul Domingo îl putem asculta pe Internet, de la Londra, de la Milano, Viena, Tokyo, Melbourne, de pe toate continentele solicitat, invitat, chemat și niciodată repudiat, pentru că cineva are „informații din teatru”despre el.
Este scandalos, domnule Nicușor Dan, nimănui nu-i este permis să lovească într-o personalitate a scenei, numai cu explicația că a auzit niște informații!
Și, pentru că veni vorba, îmi aduc aminte de cazul unor somități ale scenei din secolul trecut: tenorul Dinu Bădescu de la operă, baritonul Șerban Tassian tot de acolo, soprana Valentina Crețoiu, actorul Ion Antonescu-Cărăbuș de la teatrul de revistă din acea vreme și alte câteva personalități de prim rang ale scenei, care s-au pomenit arestate într-o noapte, pe baza unor „informații din teatru”, poate și din altă parte, cum că uneltesc împotriva statului comunist.
Nici astăzi nu știm cine au fost atunci informatorii.
Puteți oare, domnule primar general, să explicați astăzi în public cine sunt acei „informatori” din teatru, care au avut atâta succes la dvs, încât v-ați aplecat urechea numai la ce spun ei, unilateral, dar n-ați avut timp să-l chemați și să-l ascultați pe cel incriminat?
Capitolul s-ar părea închis.
Dar ce frumos ar fi dacă măcar acum, post factum, primarul general s-ar prezenta cu ramura de măslin la cel tratat ca un nimeni, doar atât, ca să-i spună scurt: pardon, maestre!