Consilierul PNL din Mogoșoaia, acuzat că și-a agresat o colegă din USR, a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid (Video)

Consilierul PNL din Mogoșoaia, acuzat că și-a agresat o colegă din USR, a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PNL Ilfov l-a suspendat pe consilierul local Valentin Ene din toate funcţiile de conducere din partid, după ce a fost acuzat de o consilieră USR din Mogoşoaia că a agresat-o.

”Partidul Naţional Liberal, prin filiala Ilfov pe care o conduc, condamnă ferm orice formă de violenţă, iar valorile şi principiile liberale sunt esenţiale pentru orice membru al echipei noastre.

Ca urmare a evenimentului de ieri, domnul consilier Ene a fost suspendat din toate funcţiile de conducere din partid, până la finalizarea anchetei. PNL Ilfov se delimitează de acest tip de comportament şi susţinem că violenţa de orice fel niciodată nu va aduce beneficii celor care au crezut în noi şi ne-au mandatat să îi reprezentăm”, se arată într-un comunicat al preşedintelui filialei, Hubert Thuma.

ADVERTISING

Thuma mai spune că ”nu tolerează ameninţările de orice natură şi comportamentele violente, pentru că astfel de comportamente nu trebuie tolerate într-un stat de drept”.

”De aceea, considerăm necesar ca toţi cei ce care se regăsesc în astfel de situaţii să apeleze la instituţiile statului. Acei politicieni care consideră că instituţiile sunt la cheremul conducătorului politic arată de fapt comportamentul acestora în funcţii publice. Am încredere că plângerea penală depusă de doamna consilier îşi va urma cursul, fiind soluţionată de organele abilitate.

ADVERTISING

Îndemn colegii din toate partidele să dea dovadă de responsabilitate, să nu amplifice, să nu generalizeze şi să nu pună etichete nefundamentate. Le cer colegilor mei să dea dovadă de calm, înţelepciune şi maturitate, şi să nu uite scopul pentru care am fost aleşi: să facem tot ce ne stă în puterea şi în priceperea noastră pentru binele ilfovenilor”, spune liderul PNL Ilfov.

Reprezentanţii USR afirmă că o consilieră locală din Mogoşoaia, Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic, joi seară, la o şedinţă, de către doi consilieri locali - Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP), unul dintre ei spunându-i că, "şi dacă face puşcărie, o bagă în scaun cu rotile".

ADVERTISING

Consiliera Ienculescu-Popovici a depus şi plângere la Poliţie.

Un consilier PNL mi-a atacat aseară fizic o colegă consilier local din Mogoșoaia. Ba chiar i-a spus că o va lăsa în scaun cu rotile cu riscul de a face pușcărie. Apoi, un alt consilier PMP a amenițat-o. De ce? Pentru că ea s-a opus unui tun imobiliar care are la bază nume serioase din lumea politică. Stimați peneliști, acesta este un nou exemplu al politicii voastre de tip mafiot. Pentru că noi nu mai acceptăm compromisul și nici n-am intrat în politică ca să girăm obiceiurile voastre din ultimii 32 de ani. Solicit conducerii PNL și PMP să-i demită urgent pe cei doi agresori și să ia o atitudine în justiție împotriva lor. Asemenea scene n-au ce căuta într-un stat de drept și o țară a Uniunii Europene.Da, USR este incomod. Și nu facem nici un pas înapoi.

Publicată de Clotilde Armand pe Vineri, 28 ianuarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇