Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va contesta decizia de carantinare, care i-a fost aplicată după ce a revenit săptămâna trecută din Iordania, ţară aflată în zona roşie, precum și cele trei amenzi primite în cursul zilei de luni.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat, marţi, că prima acţiune de contestare va avea loc la o instanţă din Bucureşti, iar cea de a doua la o instanţă din Constanţa.
"Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al ÎPS, luni, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoştinţă în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa.
În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, luni seară, că ÎPS Teodosie a ales să se carantineze la sediul Palatului Arhiepiscopal.
Reprezentanţii acestei instituţii au precizat că autorităţile au emis decizia de carantinare pe numele ÎPS Teodosie, deoarece acesta a revenit, în 20 ianuarie, din Iordania, ţară aflată în zona roşie.
Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat, luni, de trei ori, de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei.
Prima amendă a fost luată de ÎPS Teodosie în timp oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului.
Ultima amendă i-a fost dată arhiepiscopului Tomisului, în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis la conferinţa "România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către Acad. Prof. Constantin Barbu.
Conform prevederilor legale, arhiepiscopul Tomisului trebuia să stea în carantină 10 zile.