După ce joi transportul în comun era paralizat în capitala țării, după ce nici vineri n-a pornit, încălcându-se două hotărâri judecătorești executorii, sâmbătă au ieșit din depouri 15 vehicule, de pe liniile 1, 21, 14, 36 (tramvaie) și 610, 420, 442, 465, 241, 472 (autobuze).
Ce o fi asta, măi, stimați lideri ai greviștilori, e stat de drept sau e țara lui Papură Vodă?
Stat de drept? Niște lideri sindicali incită la nerespectarea hotărârilor executorii ale instanței, numeroși sindicaliști li se subordonează (speriați cu amenințări), iar încercarea de conciliere eșuează după nici patru minute, când liderul suprem al sindicaliștilor a cerut, ca primă revendicare, nu îmbunătățirea condițiilor de muncă, nu sporurile salariale, nu altceva, ci numai demiterea Directorului General al societății.
Intră oare așa ceva în atribuțiile liderului de sindicat? Conform statutului oricărei societăți, Directorul General este numit de Consiliul de Administrație și tot acesta este îndreptățit să-l elibereze din funcție, dacă apreciază el că este cazul. Atenție, dacă apreciază el, nu un altul și, în niciun caz, vreun lider de sindicat.
N-am reținut o explicație plauzibilă din partea respectivului lider, cu privire la demiterea cerută insistent, ca un fel de sine qua non. Citesc însă în presă, că ar fi în joc interese personale, în fața cărora directorul general ar fi o piedică pentru interesele respectivului șef suprem de la sindicate.
Mai exact, obiectul uriașei greve n-ar fi problema salariaților care revendică drepturi, ci o simplă răfuială a liderului cu conducerea adinistrativă a societății. Un fel de „las’ că vă arăt eu cine sunt!”.
La rândul său, directorul general al STB, referindu-se la paralizarea transportului, susține că „acesta este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor, cu consecinţe majore referitoare la existenta în viitor a societăţii. Este un boicot împotriva siguranţei bucureştenilor, orchestrat pe linie”.
Corect: nu numai bucureștenii sunt afectați, ci și societatea, păgubită prin încetarea lucrului (spontană, deh!), la un cuantum, calculat într-o primă evaluarea la 20 milioane lei. Pe scurt, acestea sunt costurile grevei spontane, dezlănțuită de un lider nemulțumit.
Nu spune nimeni că societatea nu ar avea deficiențe tehnice, orgnizatorice sau economice. Nu spune nimeni că n-ar trebui discutate, nu se opune nimeni la negoceri, dar se pare că altele ar fi mizele marelui lider sindical.
Opinia publică este împărțită. Însă chiar și cei care iau apărarea greviștilor o fac cu prudență, să nu rezulte că ar încuraja încălcarea legii și nesocotirea hotărârilor executorii ale instanței. Cei care îi apără pe bucureșteni sunt fermi pe poziție, dar nu par să fie ascultați de factorii decidenți.
Cert este că nici unii, nici alții nu pot reporni circulația. Iar cei care pot nu se arată interesați de ciculație, cât sunt interesați să învingă în ceva ce pare mai curând răfuială, decât război.
Hotnews publică o anchetă, făcută printre șoferii și vatmanii care nu s-au lăsat manipulați de liderii sindicatului reprezetativ. Observ mai multe aspecte bizare. Citez din declarația unui șofer făcută sub protecția anonimatului:
„Ați văzut că, în campania electorală, sindicatul a făcut campanie pe față pentru doamna Firea. Așa și-a câștigat domnul Petrariu statutul și postul de consilier, cu semnături luate de la angajații STB”.
Vasile Petrariu, cel în cauză, este liderul suprem al sindicatului declanșator de grevă și, în același timp, consilier general PSD la primăria capitalei. I se pare cuiva ceva incompatibil? Domnul Ciolacu o întoarce din condei parcă l-ar apăra pe Petrariu:
„Pe mine mă bucură acest lucru şi chiar îl încurajez în interiorul partidului (…) Facem distincţie între funcţia aleasă şi funcţia pe care o are în interiorul sindicatului. De ce încercaţi să le punem la grămadă?”
Niciun cuvânt despre încălcarea legii, nicio silabă despre ignorarea hotărârilor executorii, nicio literă despre greva declarată ilegală în instanță. Hei, domnu Ciolacu, chiar îl încurajați, în interiorul partidului, pe unul despre care vuiește întreaga presă că a inițiat o grevă ilegală, iar apoi că nesocotește hotărârile instanțelor?
Dar, hai să trecem la alt caz, tot din ancheta Hotnews. Un șofer face, tot sub protecția anonimatului, declarații uluitoare, împingând aventura liderilor de sindicat într-o zonă care nu le face cinste. Citez iarăși:
Vor să negocieze contractul colectiv de muncă, dar nu cu actuala conducere, ci cu angajator PSD, ca la Transporturi. Sindicatul reprezentativ nu vrea să negocieze cu PNL, ci cu PSD, de asta cere demisia directorului.
Merg înapoi cu memoria și revin la „negocierile” care au eșuat vineri seara, la patru minute după ce au început. Au eșuat, așa cum relatam mai sus, după ce liderul sindicatelor din transporturile capitalei, acel Petrariu, pusese condiție sine qua non demiterea directorului general al STB.
Ciudat, n-a eșuat după discutarea problemelor cu care se confruntă sindicaliștii. A eșuat pentru că liderul lor nu vroia să trateze cu actualul director general, ci cu altcineva. Cu cine?
Același șofer, citat mai sus, spune exact cu cine: nu cu actuala conducere, ci cu angajator PSD. Se poate mai clar?
Cum, în acest context, șoferii fac referire la Gabriela Firea, pe care sindicatul transportatorilor ar fi susținut-o cu toate forțele în campania electorală, împotriva lui Nicușor Dan, m-aș fi așteptat ca PSD să reacționeze cumva. Conducerea partidului este vizată direct.
Este cât se poate de oportun să precizeze unde se situează PSD în acest conflict. Își apără liderașii din sindicate, care încalcă legea și nescotesc două hotărâri judecătorești, sau îi pune undeva la colț, blamându-I pentru că pătează cinstea partidului, atunci când ignoră legea?
Strâns astfel între Scila și Caribda, PSD se abține să vorbească despre greva ilegală, despre refuzul de a relua lucru, dispus de instanțe, despre abuzul liderului de sindicat care cere demisia Directorului General și despre acuzațiile privind conținutul politic la grevei, făcute de mai mulți șoferi.
Nici măcar la capătul tunelului nu se întrezărește luminița care ar putea încheia acest război între liderul sindicatulului majoritar din PSD și conducerea societății, pe seama a două milioane de bucureșteni.
Căci, ce vrea liderul? Să-l compromită pe actualul director general panelist și să așeze altul, probabil pesedist. Iar, până atunci, bucureștenii să se antreneze la mersul pe jos și să polueze metropola cu mașinile lor personale, până se împacă liderii și dau OK, ca să pornească tramvaiele.
* * * * *
Trăgând linie după cele spuse, încerc să ajung la câteva constatări, pe care nu îndrăznesc să le numesc concluzii:
- Substratul luptei sindicale care a lăsat de trei zile Capitala fără transport în comun nu este străin de lupta politică. Zilele trecute, doamna Firea își exprima dorința de a mai candida la primărie. La puțin timp după, un personaj important din Consiliul General încearcă să compromită actuala conducere. Ca să-i faciliteze ei candidatura, nu-i așa?
- Dacă nu se delimitează de liderul pesedist, PSD se face părtaș cu cel care încearcă să păcălească opinia publică, prezentând greva ca „o întrerupere voluntară a lucrului”.
Citez din DEX: Grevă = Încetare voluntară și colectivă a lucrului de către salariați pentru a obține satisfacerea unor revendicări.
Deci, încetarea voluntră a lucrului, asta se numește grevă, nu altceva. Cei care au inițiat-o ilegal trebuie să plătească.
- Liderul sindical nu s-a manifestat ca unul care susține problemele sindicaliștilor. S-a manifestat ca unul pregătit pus pe răfuială politică, cu adversarii săi, totul pe spatele și pe nervii bucureștenilor.
- Riscul ca STB să intre în insolvență și faliment este cât roata carului. Cine va plăti oalele sparte? Cei care au declanșat greva ilegală? Cei care au dispus nesocotirea hotărârilor judecătorești? Cei care au plecat de la negocieri la patru minute după începere?
Nici vorbă. Pun pariu că vor plăti numai bucureștenii, în cazul când singura ieșire ar fi scumpirea transportului, și așa scumpit recent.
- Neputința executorilor judecătorești de a executa în fapt cele două hotărâri privind reluarea lucrului este o bilă neagră care sugerează că încă n-am ajuns stat de drept. Încă mai suntem țara lui Papură Vodă.