Cum se decide, de fapt, ce se întâmplă cu școlile? Iohannis anunță că a dat informații false miercuri, din cauza Ministerului Sănătății

Cum se decide, de fapt, ce se întâmplă cu școlile? Iohannis anunță că a dat informații false miercuri, din cauza Ministerului Sănătății
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administrația Prezidențială anunță joi, într-un comunicat, că informațiile oferite de Klaus Iohannis în urmă cu mai bine de 24 de ore nu au fost corecte. Mai exact, este vorba de formula de calcul în funcție de care se decide cum funcționeză școlile în pandemie.

”În informațiile transmise de către președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Cotroceni, miercuri, 5 august 2020, a apărut o eroare cu privire la formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii care vizează desfășurarea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie.

ADVERTISING

Informația corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile 'verde', 'galben' sau 'roșu' este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către Președintele României”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

ADVERTISING

Documentul indică și vinovatul pentru această eroare - Ministerul Sănătății.

”Metoda de calcul este stabilită de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică și reprezentanții Ministerului Sănătății și subliniem că nu a fost comunicată corect Administrației Prezidențiale de către Ministerul Sănătății.

Președintele României își cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate”, se încheie comunicatul.

ADVERTISING

Amintim că șeful statului a convocat miercuri la Cotroceni numeroși membri ai Guvernului pentru a stabili cum se va desfășura anul școlar în condiții de pandemie.

La finalul ședinței, Iohannis a făcut declarații în care a anunțat că școala va începe pe 14 septembrie pentru toți elevii, pentru majoritatea asta însemnând prezența fizică.

Adrianei Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), a avertizat că reluarea cursurilor în unitățile de învățământ va duce cu siguranță la apariția unor focare noi de coronavirus.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇