Patriarhul Daniel, despre Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri" primită azi: Recunoaşte contribuţia Bisericii la păstrarea identităţii naţionale

Patriarhul Daniel, despre Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri" primită azi: Recunoaşte contribuţia Bisericii la păstrarea identităţii naţionale

Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor i-a înmânat, marţi, Patriarhului Daniel, din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, pentru implicarea Bisericii în promovarea memoriei şi valorilor naţionale, prilej cu care înaltul ierarh a apreciat că distincţia reprezintă un semn al preţuirii pe care şeful statului o poartă BOR.

„Este o bucurie că se recunoaşte contribuţia Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul veacurilor la păstrarea şi cultivarea identităţii şi unităţii naţionale. (…) Este o bucurie, pentru că este oferit acest semn al preţuirii preşedintelui României pentru Biserica Ortodoxă Română în ziua Sfântului Apostol Andrei, care este Ocrotitorul României şi, în mod semnificativ, ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precede Ziua Naţională a României”, a declarat PF Daniel, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.

ADVERTISING

Patriarhul a arătat că între Biserică şi Stat a existat de-a lungul timpului "o cooperare foarte rodnică".

"Am avut o cooperare foarte rodnică între stat şi Biserică, între slujitorii Bisericii şi patrioţii români de-a lungul timpului, dar mai ales în 1918. Iar în 2018, la o sută de ani, am avut o bucurie în plus, şi anume aceea de a realiza sfinţirea altarului Catedralei Naţionale, care a fost de asemenea un ideal din timpul Regelui Carol I, apoi al Regelui Ferdinand şi susţinut de Biserică", a spus Patriarhul Daniel.

Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri" a fost acordată de preşedintele României
"dorind a răsplăti meritele Bisericii Ortodoxe Române, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării şi promovării memoriei evenimentelor şi participanţilor la înfăptuirea unităţii naţionale şi a statului român modern, contribuind la apărarea şi perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire", se arată în brevetul semnat de preşedintele Klaus Iohannis.

ADVERTISING

În luna iulie, Patriarhul Daniel a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu ”Steaua României” în grad de Colan.

„Este o bucurie că se recunoaște contribuția Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul veacurilor la păstrarea și cultivarea identității și unității naționale”, a declarat Patriarhul Daniel.

Publicată de Agenția de știri Basilica pe Marţi, 30 noiembrie 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇