Barna: Ideea că am putea fi folosiți ca Hopa-Mitică în negocierile cu PSD e exclusă. Fie refacem coaliția, fie mergem în Opoziție

Barna: Ideea că am putea fi folosiți ca Hopa-Mitică în negocierile cu PSD e exclusă. Fie refacem coaliția, fie mergem în Opoziție

USR este dispus să reia discuțiile cu PNL pentru refacerea coaliției și a majorității parlamentare, dar doar după ce liberalii renunță la discuțiile cu PSD, spune Dan Barna.

Vicepreședintele USR a respins armistițiul propus de Nicolae Ciucă, subliniind că ”nu suntem în niciun război”.

„Fie PNL decide să meargă mai departe cu PSD, să refacă USL și în seara aceasta (marţi seara - n.red.) discută prețul, (…) fie se reface coaliția, situație în care putem avea o majoritate în Parlament și tocmai de aceea nu susținem un guvern minoritar.

ADVERTISING

Este ridicol să vorbești de un guvern minoritar în momentul de față, când ai posibilitatea unei coaliții, există posibilitatea unei majorități parlamentare care să asigure funcționarea țării”, a declarat Dan Barna, la Digi24.

Acesta spune din nou că USR nu va susține un guvern minoritar.

„Domnul Ciucă a primit foarte clar mesajul transmis de Dacian Cioloș: dacă PNL se așază la masa discuțiilor pentru refacerea coaliției, suntem acolo și suntem gata să discutăm. Ideea aceasta că am putea fi folosiți ca Hopa-Mitică în negocierile cu PSD este exclusă și de-asta am fost foarte clari: nu vom susține un guvern minoritar, pentru că este foarte clar și posibil să avem o majoritate.

ADVERTISING

Dacă PNL nu și-o dorește și vrea s-o facă alături de PSD, e dreptul domniilor lor. (…) În momentul în care PNL și premierul desemnat ne anunță că renunță la această fantezie ridicolă de a reface USL și ne așezăm să discutăm despre refacerea coaliției, acest lucru este posibil. (…) Nu vom susține un guvern minoritar. Fie refacem coaliția, fie mergem în Opoziție”, a mai precizat Dan Barna.

Florin Cîțu a anunțat, marți, că soluția la criză politică pe care a agreat-o a fost ca premierul desemnat, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, să trimită un document către liderii partidelor politice, prin care să semneze un armistițiu.

ADVERTISING

Cîțu a precizat, în fața jurnaliștilor, că ”armistițiul nu se face între prieteni, se face între dușmani” și se așteaptă ca cei de la USR și PSD să îl semneze, dacă vor să dea dovadă de responsabilitate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇