Ciolacu a vorbit la telefon cu Ciucă: Sunt obligat să am un dialog. Credeţi că Florin Cîţu e decizional în ceea ce se întâmplă în acest moment?

Ciolacu a vorbit la telefon cu Ciucă: Sunt obligat să am un dialog. Credeţi că Florin Cîţu e decizional în ceea ce se întâmplă în acest moment?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a confirmat, miercuri, la sediul partidului, discuţiile cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, el precizând că a avut o convorbire telefonică cu acesta, inclusiv în cursul acestei dimineţi.

Ciolacu arată că în PSD există o opţiune clară de a nu susţine un guvern minoritar şi nicio negociere cu conducerea PNL, iar Florin Cîţu nu este ”decizional” în ceea ce se întâmplă în acest moment în România”.

Preşedintele PSD a fost întrebat despre întâlnirea pe care liderii PSD au avut-o, marţi seară, la Vila Lac, cu premierul desemnat şi preşedintele PNL Florin Cîţu.

ADVERTISING

”Nu cred că are importanţă dacă există sau nu întâlniri. Şi astăzi de dimineaţă am stat de vorbă telefonic cu premierul desemnat, încercăm să găsim o soluţie politică pentru a depăşi această criză, dar revenind la principalele probleme, rămân pandemia şi energia”, a spus Ciolacu.

El a precizat că speră ca astăzi, în Camera Deputaţilor, să treacă legea de plafonare a preţurilor la energie.

Despre negocierile pentru formarea Guvernului, liderul PSD a spus că el are o comunicare cu premierul desemnat.

ADVERTISING

”Consider că sunt obligat ca lider de partid, indiferent că sunt la Putere sau Opoziţie, să am acest dialog, nu am negocieri cu conducerea PNL. PSD trebuie să se implice în rezolvarea acestei crize şi să fie parte la rezolvarea crizei, de aceea, am înaintat 10 măsuri pe care orice guvern învestit trebuie să le ia. Dacă nu, le vom face prin legi, în Parlament”, a explicat Marcel Ciolacu.

Întrebat despre faptul că liderul PNL Florin Cîţu nu doreşte cooptarea PSD în Guvern, cu miniştri, Ciolacu a răspuns: ”Dumnevoastră credeţi că domnul Florin Cîţu este decizional în ceea ce se întâmplă în acest moment în România?”

ADVERTISING

Florin Cîțu a anunțat, marți, că soluția la criza politică pe care a agreat-o a fost ca premierul desemnat, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, să trimită un document către liderii partidelor politice, prin care să semneze un armistițiu.

Cîțu a precizat, în fața jurnaliștilor, că ”armistițiul nu se face între prieteni, se face între dușmani” și se așteaptă ca cei de la USR și PSD să îl semneze, dacă vor să dea dovadă de responsabilitate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇