Vacanţa de vară a început pe 15 mai şi se va termina după Sf. Dumitru

Vacanţa de vară a început pe 15 mai şi se va termina după Sf. Dumitru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De ce s-a mai chinuit ministrul Cîmpeanu în septembrie să facă scenarii după scenarii ca să deschidă şcolile, nu ştiu. Se vede azi, după o bâlbâială prezidenţială de o săptămână pe tema restricţiilor, că domnul Cîmpeanu n-a luat atunci lumină de la Cotroceni, pentru simplul motiv că acolo nu era aprinsă nicio candelă, ci doar un bec chior.

Acum preşedintele îl trimite pe muribundul politic Cîţu să analizeze până luni ce măsuri trebuie luate pentru a stopa valul patru. Concluzia e simplă şi clară ca apa de izvor: premierul n-avea niciun plan pentru oprirea pandemiei, singurul său fix era acela că economia trebuie să funcţioneze sau pentru că nu mai sunt bani la buget sau pentru că biata aşa de tare duduie că nu poate fi oprită.

ADVERTISING

Sau poate că premierul, ocupat cu susţinerea în partid a propunerii ca tot el să fie desemnatul ce va fi desemnat de preşedinte ca să facă un nou guvern, pur şi simplu, n-a avut vreme să se ocupe de pandemie, de spitale, de şcoli. Iar preşedintele i-a dat termen până luni să-şi facă temele restante. Frumos şi pedagogic, domn profesor…

Altă concluzie care rezultă de aici este ca premierul nu prea poate manageria mai mult de o problema o dată.

Uite, aşa a procedat astă vară, când cu canibalizarea lui Orban, a lăsat să dospească şi să crească orice alte lucruri pentru că era focusat pe îndeplinirea ordinului prezidenţial pe unitate. Iar problemele, mama lor de probleme, au nesimţirea să apară când vor ele, dacă nu le bagi în seamă, nu cuminţi şi cazone, defilând în şir indian, ci de-a valma, mai multe deodată, ca să îmbârlige gândirea nici măcar finanţistă a premierului.

Aş pune prinsoare pe o cană de apă sălcie că marile măsuri antipandemice ce vor fi luate vor fi, pardon de lipsă de carbocit, un mare fâs.

Aş pune prinsoare pe o frunză verde, punctual, că mall-urile atât de dragi premierului nu îşi vor pune lacăte pe uşi, iar adolescenţii trimişi în vacanţă vor da năvală să ,,socializeze” acolo, spre încântarea virusului.

Aş pune prinsoare pe o pală de vânt căduţ că lucrătorii din sistemul sanitar nu vor fi trimişi în marş forţat la vaccinare obligatorie în contrapondere cu slujba, pentru că altfel ar rămâne secţiile ATI fără asistente, care să ventileze manual nevaccinaţii ajunşi acolo.

Aş pune pariu pe un ban pus pe şina de tramvai că vor fi carantinate tot satele mici şi proaste, din care bieţii oameni se îmbulzesc să facă naveta în marile oraşe, ca să aducă acasă, pe lângă chenzină, teorii antivacciniste şi virus la purtător.

Am impresia ca ne comportăm ca şi cum vacanţa de vară încă nu s-a încheiat. Că ea a început de pe 15 mai, când gurile cuplului prezidential au clamat penal victoria împotriva pandemiei. Şi că ea se va termina după procesiunea de sfântul Dumitru de pe dealurile patriarhiei, scriu patriarhie cu literă mică pentru că nu merită scrisă altfel.

Va urma o perioadă de chin, în care mulţi îşi vor plânge morţii, dar vor avea satisfacţia macabră că nu vor mai fi îngropaţi în saci de plastic, aşa cum plângeau cu lacrimi de crocodil pe la televiziuni antivacciniştii.

Abia prin primăvară vom ajunge la scăderea numărului de infectaţi, asta dacă şi cohorta de ciocli naţionali în frunte cu Diana Şoşoacă va tăcea, aşa cum de câteva zile procedeaza şi televiziunile antivacciniste, care au redus sonorul antivaccinare şi au cotit-o la 180° cu propaganda, ca blânda Lili Ruse.

Dar va veni el, 15 mai şi cuplul prezidenţial, ăsta sau altul, va anunţa că am învins valul patru. Iar lumuliţa se va repezi hămesită să cumpere de pe plajă hamsii prăjite prea mult în ulei ars şi sucuri cu prea mult zahăr, ca să le depună ofrandă pentru zeul bronzului.

Şi se va repezi lumuliţa să se pişulească în mare pentru că e trendy – ne pişulim pe ea de pandemie, că aşa a zis premierul -  şi nu costă nimic, pentru că faci economie la doi amârâţi de lei, deşi dai pe o bere de două ori mai mult decât face, spre satisfacţia samsarilor oploşiţi de premieri finanţişti.

Virusul se va retrage şi el la umbră şi va cloci poate vreo schimbare, ca să ştie alte virusuri că el este pur românesc, un virus naţionalist cu tricolor, virusul nostru.

Şi va fi peste vară un alt congres PNL, care să-l canibalizeze pe canibalul Cîţu sau alte alegeri, pentru ca aceiaşi politicieni bâlbâiţi să ocupe acelaşi ruşinos parlament şi acelaşi împotent guvern grevat de pandemie.

Din septembrie va începe şcoala şi alt Cîmpeanu va veni să facă alte scenarii, care vor fi dărâmate de valul cinci. Şi abia după sfântul Dumitru va interveni preşedintele, într-o altă marţi, ca să anunţe o şedinţă, într-o altă miercuri, care va anunţa o şedinţă de guvern nepregătit şi luat prin surprindere, într-o altă vineri, ca într-o altă luni să se anunţe măsuri dure pentru alte sate cu navetişti, nu pentru marile oraşe obosite de atâta concediu estival pişulit victorios pe pandemie.

Mişto perspectivă: o vacanţă de vară care să ţină de pe 15 mai până la sfântul Dumitru. Ce v-aţi putea dori mai mult, stimaţi nevaccinaţi?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇