Curtea Supremă de la Minsk a scos vineri în afara legii Comitetul Helsinki din Belarus, ultima organizaţie pentru drepturile omului care fusese înregistrată în această ţară, ca urmare a unui val de represiuni – ce s-au intensificat în ultimele luni – împotriva militanţilor pentru drepturile omului şi a jurnaliştilor independenţi, relatează EFE şi Meduza.io.
Aşa cum a informat pe canalul său Telegram Asociaţia Jurnaliştilor din Belarus (BAJ), scoasă şi ea în afara legii de către autorităţi, Curtea Supremă a desfăşurat o sesiune vineri pe baza sesizării depuse de Ministerul belarus al Justiţiei, care a cerut închiderea Comitetului Helsinki.
Harry Pogoniailo, vicepreşedintele Comitetului Helsinki din Belarus, şi-a exprimat în faţa instanţei dezacordul cu plângerea şi dovezile prezentate, denunţând probele utilizate împotriva organizaţiei sale ca provenind dintr-un dosar penal încă neterminat.
El a cerut amânarea şedinţei, dar cererea a fost respinsă de instanţă. Aceasta a decis interzicerea activităţii Comitetului Helsinki în ţară.
Luni întregi de ”curățenie”
Percheziţiile şi arestările în masă ale reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale, ale unor oameni politici şi jurnalişti au început în Belarus la 8 iulie.
Potrivit serviciilor de securitate din Belarus, a fost o operaţiune de "curăţare" împotriva radicalilor.
În cursul acestei operaţiuni, poliţia a efectuat percheziţii la sediile unor ONG precum Comitetul Helsinki din Belarus, centrul de informare juridică Lawtrend şi organizaţia "Teritoriul drepturilor".
Prin epurările împotriva organizaţiilor publice şi a mass-media, regimul de la Minsk a urmărit să genereze apatie la nivelul societăţii pentru a pune capăt crizei politice declanşate după alegerile prezidenţiale din august 2020.
La aceste alegeri, Aleksandr Lukaşenko, care conduce ţara de mai bine de un sfert de secol, a fost declarat câştigător cu peste 80% din voturi, rezultat contestat de opoziţie ca fiind obţinut prin fraudă.
În decurs de mai multe luni, mii de manifestanţi au ieşit în stradă în diverse oraşe din ţară pentru a participa la demonstraţii paşnice, ce au fost reprimate cu brutalitate de forţele de securitate.
Guvernul belarus a interzis strict transmiterea în direct de la orice astfel de manifestaţie antiguvernamentală şi a criminalizat activitatea jurnaliştilor independenţi.
Conform organizaţiei neguvernamentale Viasna, în ultimele trei luni, peste 130 de ONG-uri au fost lichidate în Belarus.
Schimb de focuri încheiat cu zeci de arestări
În ultimele zile, zeci de persoane au fost arestate în Belarus pentru comentarii pe reţelele de socializare despre un schimb de focuri în care a fost ucis un manager IT şi un ofiţer KGB, a indicat vineri Viasna, citată de AFP.
Circumstanţele legate de acest incident, produs marţi, sunt extrem de neclare, iar incidentul în sine a generat comentarii în masă în Belarus, unde autorităţile desfăşoară de anul trecut o represiune neîncetată împotriva oricărei opoziţii.
Potrivit Viasna, cea mai importantă organizaţie pentru drepturile omului din Belarus, al cărei lider Ales Beliaţki, este încarcerat din luna iulie, cel puţin 84 de persoane au fost reţinute în ultimele două zile pentru "insulte la adresa unui responsabil guvernamental" şi "incitare la ură socială".
"Cele mai multe reţineri sunt legate de comentarii postate pe reţelele de socializare" despre cele două decese, a declarat organizaţia pe canalul său Telegram.
KGB-ul continuă să lucreze
Serviciul de securitate din Belarus, KGB, care şi-a păstrat numele din perioada sovietică, a anunţat marţi că a ucis un bărbat, care împuşcase unul dintre ofiţerii săi.
KGB nu precizase cine este autorul incidentului armat, indicând doar că acesta era un "criminal extrem de periculos".
Televiziunea de stat a difuzat presupuse imagini ale incidentului în care mai mulţi bărbaţi în civil forţează uşa unui apartament, unde un tânăr trage dintr-o puşcă în direcţia lor. Postul tv belarus nu a precizat cum a obţinut aceste înregistrări din interiorul apartamentului respectiv.
Anchetatorii l-au identificat pe trăgător ca fiind Andrei Zelţer, de 31 de ani, rezident al capitalei Minsk. Soţia sa, de 40 de ani, prezentă în apartament în timpul incidentului, a fost arestată.
Un consilier al opozantei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia, a precizat că Andrei Zelţer era angajat al EPAM Systems, una dintre cele mai mari companii IT din ţară.
Miercuri, autorităţile belaruse blocaseră site-ul internet al popularului cotidian Komsomolskaia Pravda, care difuzase un interviu cu o colegă de clasă a lui Zelţer.
Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a declarat, în timpul înmormântării ofiţerului KGB de vineri, că "nu va ierta moartea acestui tânăr".
Nu se ştie clar de ce au descins forţele de securitate la locuinţa lui Zelţer, acesta nu era vreun opozant marcant, ci doar un simpatizant al mişcării de contestare a regimului de la Minsk, conform unor observatori belaruşi.
Află mai multe despre evenimentele din Belarus: