Parlamentul polonez şi-a dat acordul, în cursul nopţii de joi spre vineri, pentru prelungirea cu 60 de zile a stării de urgenţă la frontiera polono-belarusă confruntată cu afluxul de migranţi.
Solicitarea guvernului, deja aprobată de preşedinte, a fost susţinută de 237 de deputaţi conservatori şi naţionalişti, faţă de 179 voturi împotrivă şi 31 abţineri, într-un vot transmis în direct la televiziune, notează AFP.
Polonia acuză Rusia şi Belarus că se află la originea valului actual de imigraţie ilegală la frontiera sa terestră. Uniunea Europeană vede acest lucru ca pe o formă de represalii la sancţiunile impuse de UE împotriva Belarusului în urma represiunii opoziţiei de către regimul de la Minsk.
Ministrul polonez de Interne, Mariusz Kaminski, a recomandat prelungirea stării de urgenţă impusă în urmă cu 30 de zile de-a lungul zonei de frontieră polono-belaruse, afirmând că mulţi dintre migranţii care o traversează au legături cu "grupuri radicale sau criminale".
11.500 de persoane au încercat să ia cu asalt frontiera
Potrivit ministrului, 11.500 de persoane "au încercat să ia cu asalt" această frontieră de la începutul anului, dintre care 1.500 au fost arestaţi în interiorul ţării.
Mariusz Kaminski s-a întâlnit joi la Varşovia cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.
Organizaţiile neguvernamentale poloneze au avertizat cu privire la o criză umanitară la această frontieră de est a UE, unde şase persoane au murit deja de frig, foamete şi epuizare.
ONG-urile, precum şi opoziţia centristă şi de stânga, critică guvernul pentru că a împiedicat organizaţiile de caritate să ajute migranţii, refuzând accesul în zona în cauză tuturor nerezidenţilor, inclusiv jurnaliştilor.
Criticii acţiunilor guvernului îl acuză că practică o politică de respingere, împiedicând migranţii să depună cereri de azil şi obligându-i să se întoarcă în Belarus.
Imagini cu femei şi copii respinşi de agenţi polonezi la frontieră în vremea rece şi ploioasă de toamnă au fost difuzate luni de diferite mass-media poloneze independente.
Majoritatea migraţiei ilegale către Uniunea Europeană trece prin Marea Mediterană. Fenomenul este fără precedent pentru statele din estul UE, Letonia, Lituania şi Polonia.