Şefa Opoziţiei din Belarus se va întâlni cu oficiali ai Casei Albe

Şefa Opoziţiei din Belarus se va întâlni cu oficiali ai Casei Albe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şefa Opoziţiei belaruse în exil, Svetlana Tihanovskaia, aflată în Statele Unite de duminică, se va întâlni cu înalţi responsabili ai Casei Albe, a declarat vineri pentru AFP o sursă guvernamentală americană, în timp ce represiunea împotriva opozanţilor se amplifică în ţară, notează AFP.

„Întreaga lume a fost impresionată de poporul din Belarus, printre care lidera Opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care continuă să reclame plină de curaj un rol în viitorul ţării sale, sfidând represiunea crudă”, a spus un oficial cu rang înalt al administraţiei americane.

„Înalţi oficiali ai Casei Albe aşteaptă cu nerăbdare să o întâlnească pe Svetlana Tihanovskaia săptămâna viitoare în cursul vizitei sale la Washington. Statele Unite sunt alături de ea şi de poporul din Belarus şi vor continua să sprijine speranţele lor democratice”, a adăugat el.

Justiţia din Belarus a condamnat vineri la grele pedepse cu închisoarea 11 studenţi şi un profesor pentru că au manifestat împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

În paralel, serviciile de securitate au efectuat în cursul zilei un nou val de percheziţii la cel puţin 18 jurnalişti independenţi, dintre care cel puţin trei au fost arestaţi, potrivit asociaţiei belaruse a jurnaliştilor.

De mai multe luni, regimul lui Aleksandr Lukaşenko a închis un număr mare de opozanţi, jurnalişti şi activişti pentru a înăbuşi definitiv la contestarea născută din realegerea sa – considerată frauduloasă – la un al cincilea mandat în august 2020.

ADVERTISING

În urmă cu câteva zile, Putin a dat ordin guvernului să ajute Belarus în faţa sancţiunilor occidentale. UE rămâne fermă pe poziții.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇