Marea Britanie începe să administreze a treia doză de vaccin antiCovid. 81% din populaţie e deja vaccinată

Marea Britanie începe să administreze a treia doză de vaccin antiCovid. 81% din populaţie e deja vaccinată

Marea Britanie va începe săptămâna viitoare un program de administrare a celei de a treia doze de vaccin antiCovid persoanelor în vârstă şi celor vulnerabile.

Guvernul Boris Johnson se bazează mai degrabă pe vaccinuri decât pe noi măsuri de carantină pe parcursul unei ierni ”dificile”, transmite Reuters.

Oficialii au declarat că vaccinurile pentru Covid-19 au salvat mai mult de 112.000 de vieţi şi au evitat 24 de milioane de infecţii. Aceştia au propus administrarea unei a treia doze pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii, din prima linie, şi pentru persoanele peste 50 de ani sau vulnerabile din punct de vedere clinic, începând cu persoanele cu cel mai mare risc.

ADVERTISING

Johnson speră că programul de administrare a rapelurilor, care se desfăşoară fără dovezi ferme cu privire la impactul acestora, va însemna că spitalele vor putea suporta povara tuturor infecţiilor în timpul iernii, fără a fi nevoie de o nouă cartantină.

Boris Johnson are și un plan B

Premierul a prezentat, de asemenea, un ”Plan B”, care implică certificate de vaccin obligatorii în anumite situaţii, purtarea obligatorie a măştii şi cererea ca oamenii să lucreze de acasă.

"Acum avansăm cu programul de rapeluri … deci asta va însemna că vom construi ziduri şi mai înalte de imunizare prin protecţia vaccinurilor în această ţară", a declarat Johnson, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, a declarat că programul de rapel va începe săptămâna viitoare şi că se aşteaptă ca vaccinările pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii să devină obligatorii.

Comitetul mixt pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) a propus ca rapelul să fie administrat la şase luni de la a doua doză, după dovezi ale unei mici scăderi a eficacităţii vaccinului împotriva spitalizării la persoanele în vârstă de la puţin peste 90% până la puţin sub 90% în decurs de 5-6 luni.

ADVERTISING

Până în prezent, 44 de milioane de persoane au primit două doze de vaccin, 81% dintre cei cu vârsta peste 16 ani. Luni, Guvernul a declarat că vaccinurile vor fi administrate şi copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani.

Marea Britanie înregistrează în prezent al doilea cel mai mare număr de noi infecţii după Statele Unite, care planifică, de asemenea, administrarea de rapeluri.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇