Varianta Delta se poate răspândi rapid în școli atunci când un profesor e nevaccinat și nu poartă mască (studiu)

Varianta Delta se poate răspândi rapid în școli atunci când un profesor e nevaccinat și nu poartă mască (studiu)

Varianta Delta se poate răspândi rapid în școli atunci când profesorii și personalul nevaccinat sunt în interior și nu poartă măștile de protecție, avertizează autoritățile române, citând un studiu din SUA.

Acestea prezintă cazul unui focar asociat cu varianta Delta într-o școală primară din Marin, California, în perioada mai-iunie 2021.

”În perioada 23 mai - 12 iunie 2021, au apărut 26 de cazuri de COVID-19 confirmate în rândul elevilor unei școli primare din Marin, California după expunerea la un profesor infectat și nevaccinat. Rata de atac într-o clasă afectată a fost de 50%; riscul este corelat cu apropierea locurilor elevilor față de profesor.

ADVERTISING

Profesorul a raportat că a devenit simptomatic pe 19 mai, dar a continuat să lucreze timp de 2 zile înainte de a primi rezultatul testului, pe 21 mai. Începând cu 23 mai, au fost raportate cazuri suplimentare de COVID-19 în rândul altor membri ai personalului, elevi, părinți și frați ai celor care aveau legătură cu școala”, scriu reprezentanții Ro Vaccinare pe pagina de Facebook.

Mai multe despre studiul din SUA puteți vedea AICI

Autoritățile prezintă, din nou măsurile de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2:

ADVERTISING
  • Purtați corect masca de protecție;
  • Vaccinați-vă dacă sunteți eligibili;
  • Stați acasă dacă aveți simptome;
  • Testați-vă periodic.

‼️???????? Studiu SUA: Varianta Delta se poate răspândi rapid în școli atunci când profesorii și personalul nevaccinat sunt în...

Publicată de RO Vaccinare pe Vineri, 3 septembrie 2021

Citește și:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇