Cosmin Nedelcu, comediantul cunoscut și drept Micutzu, care a fost implicat de curând într-un conflict în centrul Capitalei, comentează, pentru prima oară, incidentul.
Într-un clip postat pe YouTube, care are 15 minute, el a povestit ce s-a întâmplat în seara zilei de duminică, atunci când a ajuns la secția de poliție alături de iubita lui și un prieten.
Clipul începe cu vocea unui bărbat care îi aduce injurii comediantului.
„Băiatul ăsta pe care-l auziți voi că mă înjură m-a injurat timp de un minut jumate (...) m-a înjurat, de fapt, mai mult de un minut jumate, iar asta de față cu poliția. Deci vă dați seama cum făcea înainte să ajungă poliția.
Treaba a fost destul de simplă. Mergeam pe Calea Victoriei, de la el a pornit totul. Eu mergeam mai în față, în spate erau iubita mea și cu un prieten, Victor.
Cum mergeam noi (...) pe dreapta era o terasă, de unde m-a salutat o domnișoară, am trecut mai departe și, la câteva secunde după, băiatul ăsta de mă înjură a început să facă miștouri de bun simț, moment în care eu am mers mai departe și am arătat un deget, lucru care l-a supărat și mai tare.
Omul era deja frustrat (...) și am traversat spre club, foarte aproape de trecere și omul din spate a inceput să mă înjure (...) și mi-a spus grasule măcar treci pe trecerea de pietoni (între altele). În momentul ăla nu am mai putut să înghit chestiile astea”, povestește artistul.
Agresiv cu iubita lui
Apoi, el continuă să explice că, de când este cunoscut publicului, el a tot primit mesaje de ură și critici, dar singura lui doleanță, dacă cineva nu-l place, este să îi spună asta într-un mod civilizat.
În plus, bărbatul care l-a înjurat pe Micutzu a fost agresiv cu iubita lui, Dumitrița.
„În mine s-au strâns frustările astea din toți anii ăștia și într-adevăr s-a pus un punct în seara de duminică (...) aveam pungile cu cadouri de la prietenul ăsta și le-am lăsat pe stradă, pe trotuar, ca să mă întorc la băiatul ăla și să-i explic că nu e normal să vorbească așa cu mine și să-i arăt iarăși degetul.
Când m-am întors, nefiind nici eu civilizat, nu m-am dus la el cu dragă, cetățeanule, (...) atunci, de la masă, un asociat s-a ridicat pe modul bodyguard în fața mea, cu tricou negru. S-a pus în fața mea agresiv, eu nu am reacționat agresiv și i-am zis să se dea din fața mea, ca să vorbesc cu prietenul lui.
Iubita mea Dumitrița vine și îi spune băiatului să se liniștească, iar ăsta o împinge. Eu spun, se vede-n filmare, dacă mai pui mâna pe ea, te omor, Dumitrița, după ce e împinsă, îi pune mâna pe umăr și îl roagă să se întoarcă la masa lui, moment în care băiețașul, înainte să-i împingă mâna, nu se vede pe filmare, dar îi dă o flegmă pe mână.
În acel moment am văzut totul negru și am reacționat. A reacționat și el și a dat câțiva pumni în aer, dar și peste prietenul nostru care intervenise și el ca să nu mai fie agresiv cu Dumitrița”, continuă Nedelcu.
Cine a spart geamul
Apoi, după ce a fost bătut, prietenul său pictor s-a enervat și a aruncat cu o plasă în geamul terasei unde se aflau agresorii. Geamul s-a spart.
Bărbatul în negru a intrat în magazin, iar Micutzu și-a continuat drumul spre terasă. În schimb, a revenit apoi la fața locului pentru a se oferi să plătească geamul spart de amicul său.
Artistul s-a întors cu niște prieteni, pentru ca situația să nu escaladeze, dar bărbatul cu tricou negru a ieșit cu o scândură la ei. El a renunțat la bucata de lemn odată ce a venit poliția.
Iată mărturia lui Micutzu:
4 bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei (fiecare) după acest incident. Detalii aici.