A fost prins piromanul din Suceava care a dat foc la 6 gospodării, inclusiv propria casă

A fost prins piromanul din Suceava care a dat foc la 6 gospodării, inclusiv propria casă

Şase gospodării au fost grav afectate de patru incendii puse intenţionat, în noaptea de miercuri spre joi, în decurs de trei ore, în satul Păiseni din comuna Cornu Luncii din judeţul Suceava.

UPDATE Piromanul a fost prins de polițiști joi. Printre altele, el și-a incendiat propria casă, dar și locuința surorii sale.

Anchetatorii au anunțat că acesta are 27 de ani şi a fost dus la o secție de psihiatrie.

„Polițiștii au intervenit pentru identificarea persoanei care se face vinovată de incendierea locuințelor și a anexelor. În scurt timp a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv un bărbat în vârstă de 27 de ani, localnic, care și-a incendiat propria locuință și pe a surorii sale și mai multe anexe ale altor gospodării.

ADVERTISING

A fost luat în custodie de polițiști și a fost dus la o unitate medicală, secția neuro-psihiatrie”, au anunțat reprezentanții IPJ Suceava.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru distrugere prin incendiere, iar bărbatul va fi trimis la o expertiză care va stabili dacă a avut discernământ noaptea trecută.

5 femei au suferit atacuri de panică

Cinci femei, între care una însărcinată, au suferit atacuri de panică, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

El a spus că, la faţa locului, pentru stingerea incendiilor au intervenit pompierii militari şi lucrătorii serviciilor voluntare de urgenţă din Cornu Luncii, Mălini şi Baia, cu opt autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

ADVERTISING

În primul caz se semnala că au fost incendiate locuinţele a doi proprietari care se învecinau, în aceeaşi curte. Una dintre locuinţe a fost afectată aproape în întregime, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere.

Câteva zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru stoguri de fân de circa 10 tone, aflate la aproximativ 150 de metri distanţă de cele două case arse.

În timp ce pompierii acţionau pentru stingerea flăcărilor, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ 3 kilometri distanţă, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate, iar focul a afectat parţial şi o anexă a proprietarului învecinat.

ADVERTISING

În ultimul caz, a fost incendiat un alt stog de fân, la un kilometru distanţă şi au ars aproximativ 5 tone de furaje.

Pe timpul intervenţiilor, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică, iar una dintre acestea, în vârstă de 24 de ani, însărcinată, a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇