Ford închide temporar mai multe fabrici, din cauza deficitului de cipuri

Ford închide temporar mai multe fabrici, din cauza deficitului de cipuri
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ford Motor va opri activităţile la mai multe fabrici nord-americane, timp de câteva săptămâni, în iulie şi august, din cauza deficitului global de semiconductori.

Acest deficit de cipuri va costa compania 2,5 miliarde de dolari în acest an şi va duce la reducerea la jumătate a producţiei de vehicule în trimestrul al doilea, a anunţat în aprilie compania cu sediul în Dearborn, Michigan, transmite Reuters.

"În timp ce continuăm să producem vehicule noi, prioritizăm finalizarea vehiculelor clienţilor noştri care au fost asamblate fără anumite piese din cauza penuriei de semiconductori din întreaga industrie", a anunţat Ford, într-un comunicat.

ADVERTISING

Al doilea mare producător american de vehicule a declarat că fabrica sa de asamblare din Chicago, care produce SUV-uri Explorer, va fi închisă din săptămâna care debutează cu 5 iulie până în săptămâna din 26 iulie. Fabrica va funcţiona în două schimburi în săptămîna care începe din 2 august.

Compania a declarat că va închide şi linia de producţie a unuia dintre cele mai bine vândute vehicule, camioneta F-150, la fabrica de asamblare din Kansas City, pentru câteva săptămâni, de luna viitoare.

Fabrica de asamblare din Michigan, Ford, care a început recent să livreze SUV-urile Bronco, va opri activităţile timp de două săptămâni, în iulie, din cauza lipsei anumitor piese auto, a spus compania, adăugând că acest lucru nu are legătură cu lipsa cipurilor.

ADVERTISING

Și în Germania Ford a redus producţia la două fabrici, din cauza deficitului de cipuri.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇