Poliţia a agresat jurnalişti, în timpul unui protest la Dusseldorf (Video)

Poliţia a agresat jurnalişti, în timpul unui protest la Dusseldorf (Video)

Poliţişti germani au agresat jurnalişti în timpul unei manifestaţii la Dusseldorf împotriva unui proiect legislativ al parlamentului landului Renania de Nord – Westfalia.

Un fotograf al agenţiei dpa a relatat că poliţiştii l-au lovit de mai multe ori cu un baston şi că cel puţin încă un coleg al său a fost agresat.

Exact înainte, printre demonstraţi fuseseră detonate grenade fumigene, a spus el.

Poliţia nu a comentat iniţial cu privire la incident. Un purtător de cuvânt a spus că au existat diverse motive pentru această operaţiune, dar că nu s-au înregistrat până acum răniţi.


O purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Dusseldorf a transmis ulterior că va fi depusă o plângere împotriva poliţistului pentru presupusă vătămare corporală.

Agenţia dpa a condamnat atacarea violentă a angajatului său şi a altor jurnalişti. Redactorul-şef Sven Goesmann a numit incidentul „un atac inacceptabil împotriva libertăţii presei” şi a cerut o clarificare completă a evenimentelor, într-o scrisoare trimisă ministrului de Interne al landului, Herbert Reul.



Protestul de la Dusseldorf a fost organizat de o alianţă formată mai ales din organizaţii de stânga. La manifestaţie au participat şi grupuri de suporteri ai unor echipe de fotbal din Koln şi Dusseldorf.

Proiectul de lege contestat vizează să reglementeze demonstraţiile, spre exemplu, interzicând uniformele sau îmbrăcămintea asemănătoare acestora, pentru a preveni comportamentele violente.

Conform organizatorilor protestului, în jur de 6.000 de persoane erau prezente în cursul după-amiezii la manifestaţie, care nu se încheiase încă. Poliţia nu a făcut nicio referire la numărul participanţilor.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇