Chestiunea educației sexuale revine recurent în dezbaterea publică tocmai pentru că problema este pusă în mod eronat. Se încearcă inventarea de materii noi, sub tot felul de denumiri care să lezeze cât mai puțin urechea celor mai refractari dintre părinți.
Și mă tem că, indiferent de denumire și de împachetare, lăsată opțională, disciplina va avea foarte puțini doritori printre părinți.
Și asta pleacă dintr-o pudibonderie inadecvată vremurilor pe care le trăim. Argumentul principal al celor care se opun ține de faptul că aceste ore ar distruge inocența copiilor dacă ar afla de la străini informații extrem de intime, străini care ar putea să facă și prozelitism LGBTQ+ și le-ar putea duce copiii pe drumuri greșite.
Cum să vorbești în ciclul primar despre organe sexuale și masturbare, după cum ar recomanda un studiu OMS? Să vă spun cum.
Caz real: o învățătoare, deci cu copii de ciclul primar, a convocat o ședință de urgență a părinților rugându-i să fie cât pot de atenți pentru că ai lor copii au început să vină la școală cu păpuși pentru a mima cu ele acte sexuale în bună regulă, așa cum le văzuseră pe Internet. Repet copii din ciclul primar.
Cât de naiv să fii ca părinte încât să crezi că, în ziua de azi, copilul căruia tu i-ai pus în mână telefon, tableta sau laptop, inevitabile în noul context, își va lua informațiile, mai ales pe cele mai tentante, care țin de niște insincte primare cu care ne naștem, doar de la tine?
Și chiar dacă tu nu îi dai acces la nimic, îl tii sub clopot de sticlă, tot va afla de la colegi, la școală, că aceste teme există.
Vă dau un alt exemplu. În urmă cu niște ani, o dirigintă destupată la minte nu a avut nevoie de ore speciale ca să invite la ora de dirigenție o persoană cu pregătire în domeniu pentru a le face copiilor un început firav de educație sexuală, cât se poate face într-o oră.
Cea mai vehementă a fost mama unei fetițe care a amenințat că în caz de repetare a acestui tip de oră va sesiza Inspectoratul și altele asemenea. Ceea ce doamna nu știa era că fetița ei inocentă rula pe telefonul mobil filme porno pe care le povestea cu amănunte colegilor.
Deci a crede că poți tine copiii în “inocență” în ziua de azi este o naivitate, ca să nu zic prostie, de-a dreptul. Există și un banc celebru. Un părinte întreabă la Radio Erevan: pot discuta chestiuni sexuale cu fiica mea de 10 ani? Răspuns: da, veți afla multe lucruri noi.
Și atunci întrebarea nu este dacă ei au contact timpuriu cu aceste aspecte de viață, ci doar dacă acest contact este bine ghidat sau este lăsat la voia întâmplării, ceea ce ar fi cel mai periculos.
Dacă părinții care refuză educația sexuală la școală ar discuta aceste subiecte deschis cu copiii lor ar fi foarte bine. Dar studiile arată că imensa majoritate nu procedează așa, ci ține subiectul la secret ca să nu strice inocența.
Și orice subiect ținut la secret, evitat, dar despre a cărui existență copilul nu are cum să nu fie conștient, este cel mai tentant din lume. Fructul oprit.
Întrebarea este cum vrem să ia copilul contact cu realitățile inevitabile ale acestei lumi, inclusiv LGBTQ+. Dacă e bine sau nu ca subiectul a penetrat și Campionatul European de fotbal la care se uită și copii din ciclul primar e o alta discuție. Fapt e că l-a penetrat.
Ce facem cu asta?
Sunt două variante. Să băgăm capul în nisip, să credem de acolo că al nostru copil nu știe și să ne asumăm riscul să-și facă educația în domeniul de pe unde apucă, din surse dubioase, de la colegi, cu efecte pe măsură. Cele mai multe gravide minore au avut parteneri tot minori.
Sau să admitem că în lumea de azi subiectul nu poate fi evitat și cea mai bună cale de urmat este de a asigura copilului o cât mai corectă înțelegere a lui.
Și că a-i explica serios, cât mai științific copilului despre nevoi sexuale, despre consimțământ, contracepție, respect și, da, despre LGBTQ+ ca despre o realitate care nu poate fi evitată, indiferent dacă ne place/o înțelegem sau nu. Este calea cea mai buna de a ne proteja copilul inclusiv prin demitizarea unor situații care din fruct oprit să devină fapt de viață.
Evident că trebuie avută o maximă atenție cine face concret această educație și nu mă refer doar la chestiunea cunoștințelor, ci și la abilitățile pedagogice. Ceea ce ar trebui să fie o exigență generalizată, de altfel, pentru oricine se asaza la catedră, indiferent de materie.
Dar dincolo de asta, ar trebui să ieșim din naivitatea sau ipocrizia de a crede că, mufați la Internet, copiii nu au auzit de ceea ce vrem noi să le ascundem. Și să ne adaptăm la această realitate cu inteligență și tact.
Vezi şi:
