Care e treaba cu educația sexuală în școli și ce ratează dezbaterea, la capătul unui an de "crimă în educație" - Interviu

Care e treaba cu educația sexuală în școli și ce ratează dezbaterea, la capătul unui an de "crimă în educație" - <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>
  • A fost o crimă ce au făcut aceste guverne, închiderea școlii când nu a fost cazul.
  • E un mare pericol să dai examene ușoare, pentru că le creezi elevilor iluzia cunoașterii, adică faptul că ei știu mult mai mult decât efectiv știu, iar asta îi dezavantajează foarte mult în propriul lor viitor.
  • Acțiunile remediale sunt obligatorii, ele trebuie făcute consistent, ar trebui școala să înceapă la 1 septembrie.
  • Pe lângă pierderile de competență – nu s-au făcut achizițiile care trebuiau făcute, s-a redus motivația de învățare, pentru că statul nu s-a arătat interesat să o stimuleze.
  • Elevii au, într-adevăr, nevoie de mai multe cunoștințe legate de comportamentul sexual, de riscurile tulburărilor sau problemelor legate de bolile sexuale, sarcină prematură etc. Asta nu înseamnă că au nevoie de o nouă materie.

În România, politicianismul este mai tare decât adevărul sau realitatea și asta se vede și în felul în care se poartă dezbaterea, mai degrabă sfada, despre educația sexuală din școli, la capătul unui an în care școala online a adâncit și mai tare dezavantajele copiilor din medii socio-economice vulnerabile.

Școala românească nu iese foarte bine din pandemie, dar pierderile încă se pot corecta, cu programe reale de educație remedială. Dacă însă autoritățile vor alege să cosmetizeze realitatea, atunci pierderile se adună și asta în dezavantajul copiilor. În niciun caz, spune profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, examenele ușoare și, prin urmare, notele mari pe bandă rulantă nu sunt o soluție.

În tot acest context, unde și mai ales cum își are locul o dezbatere autentică despre educația sexuală în școli? Pentru că problema nu e dacă elevii au nevoie de astfel de cunoștințe, ci cum le predai, pentru a le fi și utile.

Cum iese școala românească din pandemie?

Elevii ies cu mari deficite în competențele pe care le-au dobândit, deficitele acestea sigur că pot fi camuflate sub masca unor evaluări foarte ușoare, care vor cosmetiza realitatea și nu se vor vedea. Dacă însă suntem onești, va trebui să recunoaștem aceste deficite semnificative și care trebuie remediate cât mai rapid cu putință. Altfel, ele se vor rostogoli în anii viitori și pierderile de cunoștințe vor deveni din ce în ce mai mari, pentru că se cumulează de la un an la altul.

Trebuie făcute o serie de activități remediale. Din păcate, ceea ce s-a făcut până acum a fost doar spoială, sunt tot mai multe date internaționale care arată pierderile masive, pe care și noi trebuie să le recunoaștem și trebuie să le remediem.

La simulările pentru examenul de bacalaureat am văzut aceste declarații în registrul triumfalist, notele au fost bune.

Din păcate, anul trecut, la evaluarea națională, de exemplu, au fost cele mai multe note de 10 din ultimii 15 ani. Adică e ca și cum ar fi bine să mai fie câte o pandemie, pentru că atunci cresc notele elevilor.

Or, aceste note se datorau faptului că a fost o evaluare extrem de ușoară. E un mare pericol să dai examene ușoare, pentru că le creezi elevilor iluzia cunoașterii, adică faptul că ei știu mult mai mult decât efectiv știu, iar asta îi dezavantajează foarte mult în propriul lor viitor.

Acțiunile remediale sunt obligatorii, ele trebuie făcute consistent, ar trebui școala să înceapă la 1 septembrie, nu mai târziu, să se recupereze cât de mult se poate recupera, să se utilizeze orele de after school anul viitor, pentru a se recupera pierderile acestea, pentru că e un lucru extrem de serios. Și trebuie recunoscut, nu trebuie cosmetizat.

De altfel, am văzut un studiu care spune că achizițiile în acest an, la școală, sunt comparabile cu cele din timpul unei vacanțe de vară.

Studiul acela trebuie interpretat puțin altfel. Atunci când evaluezi cunoștințele unui elev la finalul anului școlar, obții niște rezultate. Dacă apoi le evaluezi la finalul vacanței de vară, rezultatele sunt mai slabe decât dacă le-ai fi evaluat la finalul anului școlar. Altfel spus, peste vară se uită din materia predată.

Aceste date internaționale arată nu că nu s-a învățat nimic, ca și cum elevii ar fi fost într-o perpetuă vacanță de vară, ci arată că performanța lor e mai slabă decât cea în învățământul tradițional, este echivalentă cu ceea ce rămâne în capul elevilor după o vacanță de vară, nu după un an de studiu prelungit. Nu înseamnă că nu au dobândit nimic, ca și cum ar fi fost într-o vacanță.

E aici un paradox? Generația care e acum la școală e mult mai adaptată, spuneam înainte de pandemie, la noile tehnologii.

Aș atrage atenția asupra a două aspecte. În primul rând, tehnologiile online au o mare valoare în funcție de cum le utilizezi, ele sunt un instrument. Dacă instrumentul este exploatat adecvat, atunci rezultatele sunt foarte bune; dacă este utilizat prost, atunci rezultatele sunt proaste.

În anul care a trecut, noi am confundat învățarea online cu streaming-ul, adică nu am avut o serie de lecții foarte bine făcute, cel puțin, de exemplu, trei variante pentru una și aceeași lecție pe aceeași temă, pentru cei care sunt avansați, cei care sunt medii și cei care sunt cu dificultăți de învățare, care să fie accesibile de oriunde, de ori de câte ori vrea elevul.

Nu, noi am confundat învățarea online cu streaming-ul, adică la ora 8, era lecția cutare, dacă nu îți mergea Internetul sau nu aveai laptop, pierdeai lecția. Nu aceasta este învățarea online.

Învățarea online înseamnă că ai un set de lecții pregătite deja, care sunt făcute de cei mai buni profesori, pe care le poți accesa de oriunde, oricând, și adaptate diverselor niveluri de înțelegere.

Acestea trebuie să ne dea de gândit în următorul fel: nu să abandonăm tehnologiile online, ci să facem cu adevărat învățarea online.

În al doilea rând, rezultatele acestea se datorează și mediului în care s-a făcut învățarea online. Învățarea școlară este într-un mediu structurat, în stânga ta cineva învață, în dreapta ta cineva învață, ești într-un mediu structurat. Mediile structurate favorizează perfomanțele de învățare, față de mediile nestructurate.

Învățai acasă, te puteai duce la frigider, puteai să stai în pijamale, în pat, te uitai pe geam, nu erai motivat să înveți, pentru că în jurul tău alții nu învățau. Era un mediu de învățare nestructurat.

Performanța mai redusă în învățarea din ultimul an se datorează nu atât utilizării tehnologiilor, cât mediului nestructurat de învățare. Asta înseamnă că pe viitor trebuie să ne gândim să utilizăm tehnologiile acestea, dar în variante mult mai structurate.

În România, țara în care nu foarte mulți copii au acces la Internet sau nu au dispozitive pentru educație online, în care mai sunt școli cu toaleta în curte, într-un astfel de sistem era o așteptare rezonabilă să ne putem adapta la acest mediu online? În așa fel încât accesul la educație să fie egal.

Nicidecum. Din păcate, cel mai mult au avut de suferit exact cei care au fost și dinainte defavorizați, altfel spus, cei care erau în spate acum sunt și mai în spate. Cei dezavantajați socio-economic au fost în urmă mereu, mai ales din mediul rural, acum sunt și mai în urmă.

De aceea, era critic ca școala să stea cât mai puțină vreme închisă.

Eu am luat repetat atitudine în acest sens, dar a fost degeaba. Aceasta este una din marile gafe ale guvernului actual și al celui de dinainte, a închis școala atunci când riscurile erau minore.

Dacă vă aduceți aminte, în mai-iunie anul trecut, era o incidență extrem de redusă, dar școala nu s-a reluat. Nu s-a făcut nimic remedial nici peste vară. Școala nu a început la timp în septembrie, iar în noiembrie s-a închis.

Exact ce nu trebuia făcut s-a făcut, în condițiile în care ai copii din medii defavorizate, cu dezavantaje socio-economice, care nu au gadgeturi pentru educație online.

A fost o crimă ce au făcut aceste guverne, închiderea școlii când nu a fost cazul.

Doar 77% dintre elevii din clasa a XII-a s-au înscris la Bacalaureat. Este un procent foarte mic.

Este probabil și pentru că se simt slab pregătiți și pentru că motivația pentru învățare s-a redus.

În condițiile în care vezi cum statul e dezinteresat de cum înveți tu, îți închide școala atunci când în localitate incidența este foarte redusă. Să ne amintim, s-au închis școlile indiferent de rata de incidență, la nivel național.

Ce mesaj s-a transmis? Că învățarea nu contează, pentru tine ca stat nu contează pierderile pe care le acumulezi. Și atunci pe mine ca elev de ce să mă intereseze? S-a alimentat lipsa de motivație, este una din marile pierderi din acest an.

Pe lângă pierderile de competență – nu s-au făcut achizițiile care trebuiau făcute, s-a redus motivația de învățare, pentru că statul nu s-a arătat interesat să o stimuleze.

La nivel oficial, educația este mereu o prioritate.

Bineînțeles, este o gargară pe care o cunoaștem cu toții. Prin comparație, Marea Britanie, în vara trecută, a investit 1,5 miliarde în învățământ remedial, Italia 1 miliard de euro și au spus că nu e suficient. Noi nu am investit nimic vara trecută.

În multe state europene sunt programe de consiliere psiho-emoțională a elevilor. Avem un studiu și în România, legat de creșterea anxietății în rândul copiilor, Salvați Copiii spune ca este vorba de unul din trei copii, rata crescând spre adolescență la unul din doi.

Clar, incidența anxietății și a depresiei, adică simptomatologia de tip depresiv și anxios, a crescut. Asta nu înseamnă că automat anxietatea și depresia au crescut, dar e clar că este o creștere a incidenței simptomatologiei.

Coroborând cu datele internaționale, creșterea a fost între 36-42% în primul rând la generațiile X și Z, adică la cei între 15-25 de ani.

De ce la ei, este vorba de vârsta critică?

Adolescența este o vârstă sensibilă prin natura ei, dar sunt și alte explicații. A fost o generație poate prea mult protejată, așa numiții snowflakes care sunt mai puțin pregătiți pentru o astfel de situație.

În tot acest context, tema la zi și care a suscitat cele mai multe reacții a fost dacă să introducem sau nu educația sexuală ca materie separată  în școli.

Este o temă marginală, făcută centrală din motive ideologice. În loc să abordăm adevăratele probleme ale sistemului, în primul rând, legate de pierderile de învățare din perioada pandemiei și de recuperarea componentelor socio-emoționale care s-au pierdut în această perioadă.

În al doilea rând, abordarea este greșită, de a avea o materie în sine. Eu am luat poziție publică, spunând că dacă vrem să modificăm comportamentele elevilor, trebuie să facem o abordare interdisciplinară a acestei teme.

Elevii au, într-adevăr, nevoie de mai multe cunoștințe legate de comportamentul sexual, de riscurile tulburărilor sau problemelor legate de bolile sexuale, sarcină prematură etc. Asta nu înseamnă că au nevoie de o nouă materie. Aceleași cunoștințe pot fi dobândite prin utilizarea conjugată, inteligentă, a mai multor căi.

Una ar fi ca la lecțiile de biologie să se facă aplicații practice pe dimensiunea sănătății, a comportamentului sexual și a riscurilor, alta este de a utiliza săptămâna Școala Altfel pentru a-i pune în contact pe elevi cu persoane calificate din sistemul de sănătate sau chiar din sistemul judiciar, care le-ar putea vorbi despre lucruri precum traficul de carne vie.  

Învățarea prin contactul direct cu specialiștii este mult mai eficientă.

O altă cale ar fi modificare fișei postului consilierului școlar, astfel încât anumite aspecte să fie discutate de către acesta. Sau utilizarea afterschool în mod creativ, în care să se discute și astfel de aspecte.

Nu avem nevoi de o materie în plus, o materie în plus nu modifică comportamentele elevilor. Mai degrabă abordarea multi-focală, utilizând mai multe canale și mai mulți actori, este mai eficientă în a modifica comportamentele elevilor astfel încât să-și reducă riscurile legate de sexualitate.

Ce spuneți este că acum este o nouă temă de polarizare, lumea se poziționează pro sau contra, dar nimeni nu mai discută pe fond.

Abordarea este ineficientă, printr-o materie pe care elevii pot să nu o frecventeze, sau, dacă o frecventează, poate să nu-i intereseze, așa cum se întâmplă la alte materii.

Pe de altă parte, este o problemă marginală în raport cu adevăratele probleme cu care se confruntă sistemul educațional după pandemie.

Dar, ca de obicei, la noi politicianismul este mai tare decât adevărul sau realitatea. În felul acesta te deresponsabilizezi de a rezolva adevăratele probleme, creând o problemă de substitut, minoră, pe care, crezând că dacă o rezolvi, chiar și în mod eronat, cu e această materie nouă, dai impresia că ai făcut ceva.

Citește mai multe despre subiectul educației sexuale:

Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!