Compozitorul Andrew Lloyd Webber şi alte personalităţi din industria de divertisment și cultură au dat împreună în judecată Guvernul Marii Britanii pentru a îi cere să facă publice rezultatele medicale furnizate de evenimentele-pilot organizate în această ţară în ultimele luni, informează DPA.
Events Research Programme este un proiect care organizează în Marea Britanie evenimente live în domenii precum sport, muzică şi artă cu scopul de a analiza siguranţa spectatorilor care participă la reuniuni mari în timpul pandemiei de coronavirus.
Într-o declaraţie publică, grupul care a iniţiat această acţiune în justiţie, din care fac parte şi muzicianul Peter Gabriel şi producătorul de teatru Cameron Mackintosh, a acuzat Guvernul de la Londra că "a făcut imposibilă planificarea oricărei iniţiative live în industria de divertisment" prin faptul că nu a publicat rezultatele obţinute în urma acelor evenimente-pilot.
"Săptămâna trecută, am refuzat invitaţia Guvernului de a include în ultimul moment spectacolul 'Cinderella' în cadrul Events Research Programme", a declarat Andrew Lloyd Webber.
"Astăzi, alături de multe alte voci din teatru şi industria spectacolelor live, ne vedem obligaţi să ducem această acţiune şi mai departe. Pur şi simplu, trebuie să vedem datele (medicale, n.red.) care sunt folosite pentru a sugruma industria noastră într-un mod atât de incorect.
Acţiunile Guvernului obligă teatrele şi companiile muzicale să se arunce în gol sărind de pe o stâncă pe măsură ce vara avansează, în timp ce evenimente sportive foarte populare au fost autorizate. Situaţia noastră este mai mult decât urgentă", a adăugat celebrul compozitor britanic.
Mackintosh: Am pierut multe milioane de lire sterline
La rândul lui, Cameron Mackintosh a declarat: "După ce am fost obligaţi să ne închidem teatrele de două ori anul trecut, iar a doua oară s-a produs după ce Guvernul ne-a încurajat să le redeschidem de Crăciun, pierzând ca urmare şi mai multe milioane de lire sterline, o schemă comună de asigurare pentru a ne proteja în faţa unei alte închideri forţate este vitală".
"Alături de cele mai multe dintre teatrele comerciale nu am beneficiat de absolut niciun sprijin financiar direct, fie pentru producţiile noastre, fie pentru întreţinerea teatrelor noastre istorice. Deschiderea lor fără niciun fel de protecţie este o misiune imposibilă pentru mulţi producători, organizatori de evenimente live şi pentru administratorii de teatre din ţara întreagă.
După ce am contribuit cu cantităţi uriaşe de bani la bugetul ţării în ultimele decenii, teatrele au acum o nevoie disperată de a fi sprijinite când au cea mai mare nevoie. În caz contrar, Guvernul va fi responsabil pentru dezintegrarea unuia dintre cele mai fără de preţ şi de neînlocuit sectoare ale sale, după secole în care acesta a fost invidiat de lumea întreagă", a adăugat cunoscutul producător de teatru.