Premierul britanic Boris Johnson a dispus marţi excluderea completă a companiei chineze Huawei din reţeaua 5G a țării începând cu anul 2027, dând astfel satisfacţie Washingtonului şi nemulţumind Beijingul.
Răgazul de şapte ani este menit să ajute operatorii britanici din sectorul telecomunicaţiilor, precum BT, Vodafone sau Three, care se temeau că vor pierde miliarde de lire sterline pentru a înlocui mai repede echipamentele Huawei, transmite Reuters.
Însă începând de la finele anului în curs operatorii britanici nu vor mai avea dreptul să achiziţioneze de la Huawei niciun fel de echipamente pentru 5G, a declarat în faţa Parlamentului de la Londra secretarul britanic pentru sectorul digital, Oliver Dowden.
Acesta din urmă a mai precizat că decizia anunţată acum mai presupune şi întârzierea cu doi până la trei ani a implementării reţelei 5G în Regatul Unit, iar costurile pentru aceasta vor creşte cu circa 2 miliarde de lire sterline.
”Nu a fost o decizie uşoară, dar este cea corectă pentru reţelele britanice de telecomunicaţii, pentru securitatea noastră naţională şi pentru economia noastră, atât în prezent cât şi pe termen lung”, a motivat Dowden.
Decizia survine în urma intenselor presiuni exercitate de SUA asupra premierului Boris Johnson de a reveni asupra deciziei sale din ianuarie prin care a acceptat un rol limitat pentru Huawei în viitoarea reţea 5G britanică.
Reacția Huawei
Compania chineză a reacţionat exprimându-şi dezamăgirea faţă de ceea ce a numit a fi o decizie ''politizată''.
''Această decizie dezamăgitoare este o veste rea pentru toţi cei care au un telefon mobil în Regatul Unit, ea riscă să încetinească modernizarea digitală a ţării'', a afirmat un purtător de cuvânt al Huawei, care consideră ''regretabil că viitorul nostru (al Huawei - n.red.) în Regatul Unit a fost politizat din cauza politicii comerciale americane şi nu din raţiuni de securitate''.
Washingtonul exercită presiuni asupra statelor aliate să excludă orice colaborare cu compania chineză producătoare de echipamente de telecomunicaţii Huawei, invocând acţiuni de spionaj ce ar fi efectuate de aceasta pentru statul chinez.
Citește și:
De ce ne temem de tehnologia 5G și cum ne va schimba ea viața (Video)